Omul intre teluric si regasire

                                                                           ,,Trăind viaţa, ţi-o explici în fiecare clipă"
                                                                                                                      Nicolae Iorga

     Venim în lupta vieţii într-un moment pe care nu îl conştientizăm , cu aflarea diverselor valori pe parcusul la care aderăm mai mult sau mai puţin. Contează cât de bine cunoaştem lumea în primii ani de viaţă, fiind prima fereastră către esenţa sentimentului de-a simţi intensitatea clipei ce ţi-a fost dăruită. Explorezi societatea şi oamenii din jurul tău din ce în mai matur cu cât înaintezi în şirul anilor ce te aşteaptă în spaţiul lor cu parfumul lor specific. Pot interveni cutremure care aduc suferinţe, acestea având rolul să-ţi ofere spaţiul necesar să te redescoperi pe sine. Acest fapt este unul paradoxal în aparenţa cu care suntem înconjuraţi, până când vălul la un moment dat se ridică.
     Aflăm viaţa adesea la început doar din prisma extazului, al unui teluric în cadrul căruia nu punem prea multe întrebări . Vremea acestora poate veni brusc sau treptat în clipa întregirii imaginii unitare şi cât mai lucidă asupra existenţei. Este un proces  fundamental în care călătoria ta poate  să cunoască un alt nivel  al înţelegerii sensului de a exista. Reprezintă perioada de negare a unor experinţe  trăite cu paşi mai nuanţaţi spre tine însuţi . Rezultatul este exprimat în primul rând de renunţarea la aspectele materiale care nu îţi sunt de folos. Superficialitatea care uneori ne domină  se metamorfozează în acele întrebări ce găsesc cărări  spre forul tău interior. Aflii cât de naiv poţi să fi până când să-ţi  pui la îndoială anumite aspecte forţat sau în ritmul firesc este  impuns de ceva ce ne este superior. Meditaţia câştigă teritoriu în detimetrul elementului teluric cum ar fi plăcerea şi extazul ce se evaporă precum  fumul ţigării în calea vântului.
     Începi  incursiunea elevării fiinţei tale, o luptă cu tine, cu acele credinţe ce ţi s-au  întipărit  în  suflet. Se poate face comparaţia cu un artist care ajuns la maturitatea artistică  aruncă o privire critică la primele lucrări. Avem o operă indiferent de ceea ce facem, pentru ca la un moment dat să-i dăm substanţă, să vorbim lumii de noi aşa cum vrem să rămânem în conştiinţa celorlalţi cât mai autentic. Aceasta este arta de-a fi dincolo  de-a exista pur şi simplu  face demarcaţia dintre o stare vegetativă a asistării la spectacolul absurd al trecerii timpului şi perspectiva implicării, ca la final seara să medităm asupra a ceea ce am trăit de peste zi.
     Viaţa este până la urmă decupată din conceptul artei în mişcare cum ar fi filmul. Negativul îl primim de la regizor, camera o mânuieşte altcineva, noi trebuind doar să jucăm cât ştim mai bine partitura. La finalul acestui capitol despre care s-au  scris şi vor mai fi lăsate moştenite  omenirii multe pagini populate de cuvânt , aduc în actualitate remarca lui Nichita Stănescu din finalul poemului în proză  Marea Supravieţuire : ,,Schimbă-te în cuvânt să nu te roadă viermii."