vineri, 28 martie 2014

Iertarea si bunatatea intre suflet si constiinta

( Iertarea din prisma cunoaşterii şi conştiinţei )

     Omul este înzestrat cu latura sentimentalismului, cât şi capacitatea să o exprimăm prin diverse modalităţi. Aceasta uneşte oamenii făcând posibilă convieţuirea dintre noi, care  a dus la constituirea formelor de organizare. Suntem capabili de numeroase sentimente prin care ne arătăm ataşamentul faţă de semenul nostru. Cunoaştem planuri ce ne construiesc ca  personalitate reprezentate printre altele de bunătate, toleranţă, iertare, cunoaştere, fie conştiinţă. Acest set de valori valabile universal creează o frescă asupra noastră când ne identificăm cu legile morale şi legale, vitale în funcţionarea normală a societăţii.
     Bunătatea este acea forţă ce adună sub aceeaşi umbrelă  factorii toleranţei, iertării şi nu în ultimul rând ai cunoaşterii. Face parte din codul nostru genetic, fără de care nu am putea trăi cu ceilalţi şi cu noi înşine. Resortul principal este exprimat de iertare ce îşi trage seva din alte principii umane. Printre acestea cred că esenţială este cunoaşterea asupra propriei persoane şi a lumii în care ne desfăşurăm existenţa. În acest moment începe vârtejul unui cerc vicios căruia îi putem cădea pradă dacă nu suntem atenţi la nuanţele pe care le prezintă acesta din abudenţă.
     Cred cu tărie că nu există iertare în sensul percepţiei superficiale asupra acestui proces. Implică cunoaşterea  cât mai profundă, pentru a fi cât mai corect faţă de tine şi  de semenul tău. Consider că în mijlocul evenimentelor zilnice actul  de-a ierta a devenit ceva automat, fără a mai întreba de ce facem asta. Ne schimbăm adesea fără temei  percepţia  faţă de cei întâlniţi  în drumul nostru spre desăvârşire. Există o singură excepţie, familia şi cei ce ne iubesc cu adevărat care au puterea să stea lângă noi în momente dificile indiferent de cât de mult le-am putea greşi. Aceasta poate fi înţeleasă mai bine prin aplecarea spre spiritual şi  incursiunea spre forul interior. Nuanţez acest aspect  în contextul privilegiului oferit de cunoaştere. Nu este recomandat  să generalizezi acest act individual atâta timp când nu ai la îndemână  suficiente date legat de această problematică. Avem acces puţin, respectiv după anumită vârstă , în prim plan fiind sfera  divin-spirituală  reprezentată de Dumnezeu sau  Creatorul  Suprem , asa cum este prezent pe plan universal. 
     Iertarea în cadrul aceeaşi discuţii nu cere decât derogarea de la legea suferinţei, ci conştientizarea  impunerii unei obligaţii să te îndrepţi. Vine ca un fel de jurământ involuntar faţă de persoana care îţi oferă a doua şansă, cât şi în faţa lumii. Faptul să ierţi şi să fi iertat este un dar care vorbeşte de valoarea vieţii. Face apel  la  importanţa descoperirii  raportului esenţial cunoaştere-conştiinţă. Vorbeşte de umanitatea prin care ne definim, trebuind să ne păstrăm luciditatea şi raţiunea, pentru am putea fi ancoraţi în realitate. Cunoaşterea sinelui ne ajută să  diferenţiem  iertarea dintre o posibilă obligaţie  şi un gest  voluntar ce  implică la rândul său o datorie morală. Această percepţie o avem firesc în urma experienţelor avute.
                                                                                                                              
                                                                                                              

luni, 10 martie 2014

Omul intre teluric si regasire

                                                                           ,,Trăind viaţa, ţi-o explici în fiecare clipă"
                                                                                                                      Nicolae Iorga

     Venim în lupta vieţii într-un moment pe care nu îl conştientizăm , cu aflarea diverselor valori pe parcusul la care aderăm mai mult sau mai puţin. Contează cât de bine cunoaştem lumea în primii ani de viaţă, fiind prima fereastră către esenţa sentimentului de-a simţi intensitatea clipei ce ţi-a fost dăruită. Explorezi societatea şi oamenii din jurul tău din ce în mai matur cu cât înaintezi în şirul anilor ce te aşteaptă în spaţiul lor cu parfumul lor specific. Pot interveni cutremure care aduc suferinţe, acestea având rolul să-ţi ofere spaţiul necesar să te redescoperi pe sine. Acest fapt este unul paradoxal în aparenţa cu care suntem înconjuraţi, până când vălul la un moment dat se ridică.
     Aflăm viaţa adesea la început doar din prisma extazului, al unui teluric în cadrul căruia nu punem prea multe întrebări . Vremea acestora poate veni brusc sau treptat în clipa întregirii imaginii unitare şi cât mai lucidă asupra existenţei. Este un proces  fundamental în care călătoria ta poate  să cunoască un alt nivel  al înţelegerii sensului de a exista. Reprezintă perioada de negare a unor experinţe  trăite cu paşi mai nuanţaţi spre tine însuţi . Rezultatul este exprimat în primul rând de renunţarea la aspectele materiale care nu îţi sunt de folos. Superficialitatea care uneori ne domină  se metamorfozează în acele întrebări ce găsesc cărări  spre forul tău interior. Aflii cât de naiv poţi să fi până când să-ţi  pui la îndoială anumite aspecte forţat sau în ritmul firesc este  impuns de ceva ce ne este superior. Meditaţia câştigă teritoriu în detimetrul elementului teluric cum ar fi plăcerea şi extazul ce se evaporă precum  fumul ţigării în calea vântului.
     Începi  incursiunea elevării fiinţei tale, o luptă cu tine, cu acele credinţe ce ţi s-au  întipărit  în  suflet. Se poate face comparaţia cu un artist care ajuns la maturitatea artistică  aruncă o privire critică la primele lucrări. Avem o operă indiferent de ceea ce facem, pentru ca la un moment dat să-i dăm substanţă, să vorbim lumii de noi aşa cum vrem să rămânem în conştiinţa celorlalţi cât mai autentic. Aceasta este arta de-a fi dincolo  de-a exista pur şi simplu  face demarcaţia dintre o stare vegetativă a asistării la spectacolul absurd al trecerii timpului şi perspectiva implicării, ca la final seara să medităm asupra a ceea ce am trăit de peste zi.
     Viaţa este până la urmă decupată din conceptul artei în mişcare cum ar fi filmul. Negativul îl primim de la regizor, camera o mânuieşte altcineva, noi trebuind doar să jucăm cât ştim mai bine partitura. La finalul acestui capitol despre care s-au  scris şi vor mai fi lăsate moştenite  omenirii multe pagini populate de cuvânt , aduc în actualitate remarca lui Nichita Stănescu din finalul poemului în proză  Marea Supravieţuire : ,,Schimbă-te în cuvânt să nu te roadă viermii."

   
                                                                 

Romania turistica si a valorilor spirituale

I. Introducere

     România ca teritoriu şi ca naţiune s-a construit în jurul spaţiului danubiano-carpato-pontic vreme de mai bine de două milenii. Este una dintre puţinele ţări  în care mai multe forme de relief  se completează armonios. Avem parte de o ţară fabuloasă care de-a lungul secolelor călătorii străini au avut numai cuvinte de laudă şi impresii foarte bune.
     Frumuseţea naturală şi a a sufletului românesc au cucerit pe mulţi străini de-a lungul timpului. Reprezentăm un patrimoniu geografic, respectiv al valorilor, din prisma tradiţiilor şi obiceiurilor populare ce ne particularizează într-o lume globalizată. Am convingerea faptului că dacă am conştientiza ,,darurile" cu care suntem şi înzestraţi, respectiv le-am valorifica cum ar trebui am avea un avantaj în cadrul acestei globalizări. Din păcate se pare că am pierdut acest val. Avem toate atuurile posibile să contăm în această lume  în care globalizarea se defineşte prin elemente ce arată diferenţele dintre culturi şi naţiuni. Ne putem aduce contribuţia  la sistemul de valori care se va contabiliza la un moment dat. Ar fi regretabil dacă o ne pierdem ca identitate când avem la îndemână  acest patrimoniu natural şi spiritual.
     Muntele, Dunărea şi Marea Neagră sunt cele trei forme de relief datorită cărora ne-am construit ca şi unitate naţională. Prin acestea  am atras atenţia  altor  popoare care ne-au îmbogăţit cultural.

II. Obiective turistice 

1 Munţii Carpaţi
     Este un lanţ muntos ce aparţine marelui sistem muntos central al Europei . Sunt cuprinşi  între Bazinul între Bazinul  Vienei  ( îl separă de lanţul alpin) şi culoarul Timokului ( îl separă de Stara Planina în Penisula Balcanică). Formează un arc cu o lungime de 1.500 km şi o lăţime de 130 km, desfăşurat pe 6 grade lat. şi cca. 10 grade long. cu  întindere pe 8 state : Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România şi Serbia, având o suprafaţă de 190.000 km pătraţi, al doilea de după Alpi. Vârful cel mai înalt se află în Slovacia, Munţii Tatra, Gerlachovsky cu 2.655 m alt. Sunt consideraţi mijlocii, cu o medie de 1.000 m alt. , rar depăşindu-se 2000 m. alt. Au particularitatea faptului că prezintă depresiuni intramontane, iar culmile unor suprafeţe sunt acoperite de pajişti. Este izvorul râurilor Vistula, Nistrul, Tisa, Siretul, Mureţul, fie Oltul.
     România ,,deţine" pe teritoriul său cel mai mult dintre statele în care este prezent. A fost unul din factorii de apariţie şi dezvoltare a naţiunii române. Aici s-au stabilit primele triburi dacice, respectiv locul unde Impertiul Dacic îşi cunoaşte perioada de glorie. Am preluat în aceeaşi timp puţin din tăria şi măreţia lor, căci am rezistat în a ne păstra unitatea, asemenea unui dar spiritual moştenit de la strămoşii noştrii.
     L-au facinant  pe marelui romancier francez Jules Verne în romanul ,, Castelul din Carpaţi" .  Cetatea construită în munţi,  unde a locuit acesta este greu accesibilă care din păcate a căzut victimă  politicii româneşti privind trecutul nostru. Este o clădire pentru care nu mai este interes şi doar un panou cu menţionarea istoricului pe scurt, fără să fie alceva care să fie dedicat romancierului
     Etimologic provine de la tribul dacic al carpilor ,,Karpathos-Horas"  localizat în Moldova pe pantele Carpaţilor Orientali. Numele acesta provenea probabil de la un cuvânt indo-european ce înseamna piatră.

1.1 Ţara de Piatră
     Munţii Apuseni este considerat  ţinutul  moţilor, cât şi Ţara de Piatră, denumire care se poate înţelege din aşezarea în acea zonă muntoasă. Situată în Bazinul Superior al râurilor Arieş şi Crişul Alb, cuprinde  părţi din  judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi o parte din Parcul Naşional Apuseni. Descendenţa lor este disputată de cele 70 de teorii datorate  culorii blonde  al părului şi ochilor albaştrii. Se crede că se trag din celţi, slavi, alani, fie al triburilor germanice ( Sepizi ). Prima şi singura variantă acceptată de curentul naţionalist ar fi că sunt descendenţi ai dacilor.
     Începe tradiţional la Bistra înainte de Câmpeni, considerată capitală ,, neoficială " a moţilor. Locuitorii trăiesc în sate împraştiate la altitudini de peste 1.400 m. , peste media altor aşezări permanente  din România. Locuitorii din satele de pe cursul Arieşului sunt consideraţi mocani. A existat în trecut o regiune administrativă cu denumirea de Arieş. Forma sub care sunt cunoscuţi Munţii Apuseni nu implică vreun statut politic, social sau administrativ. Se referă la o depresiune a munţilor Carpaţi.
     Această regiune este importantă din prisma  frumuseţii sale naturale şi a  rolului său în trecutul nostru, ca şi formare al neamului  românesc. A fost izvorul rezistenţei şi luptei pentru drepturile politice  şi sociale în contextul faptului că eram ,,ocupaţi" de maghiari  indiferent de organizarea statală a lor. Evenimente ca Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784-1785) , fie o mare parte din desfăşurarea Revoluţiei din 1848 din cadrul ,,Primăverii popoarelor" . În această regiune îşi au originea revoluţionari  transilvăneni, Avram Iancu devenind unul din simbolurile luptei pentru drepturile românilor de aici.
     Industria se bazează pe prelucrarea lemnului şi a mineritului, în special cel aurifer. Ştejarul, fagul şi pinul oferă materia primă pentru butoaiele , mobilierul, fie alte obiecte artizanale create de meşterii din zonă. Agricultura are ca bază creşterea animalelor, mai ales oile şi vacile. Cartoful şi orzul sunt printre plantele cultivate, pe lângă pomicultură  într-un mediu propice dezvoltării acesteea. Activitatea economică este strâns legată de ceea ce oferă muntele, turismul având un aport esenţial.

     Obiectivele turistice şi reperele spirituale

1.1.1 Mocăniţa
     Cale ferată îngustă ce tranversează o parte a Munţilor Apuseni, dar şi în alte regiuni muntoase a Carpaţilor. Iniţial avea  o lungime de 94 km între oraşele Turda şi Abrud, fiind construită  între 1910-1912. Termenul acesta provine de la faptul că locuitorii din zonă sunt numiţi mocani. A fost dată în funcţiune oficial în 20 iunie 1912 şi scoasă din uz în 1998. Linia avea 21 de staţii, printre care 4 gări (Turda, Baia de Arieş, Câmpeni, Abrud) şi 17 halte între Turda-Transbordare-Roşia Montană.
     Tradiţia a fost reluată la iniţiativa unui investitor austriac în colaborare cu autorităţile locale şi cu Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România. Nou traseu al locomotivei cu aburi şi celor două vagoane  cu o capacitate de 70 de locuri face pe cei 11 km aproximativ 3 ore. Începând cu 2013 aceasta stă la dispoziţia turiştilor  cât mai mult timp într-un an. Conform documentelor şi înţelegerilor urmează să fie administrate şi promovate traseele turistice pe linia Abrud-Gura Roşiei-Câmpeni de autorităţile locale.

1.1.2 Localitatea Câmpeni
     Este atestată documentar în 1909 printr-un act emis de Principele Transilvaniei Sigismund Bathory  prin care  ia permis lui Nicolae Filimon din Câmpeni să constriască o moară la vărsarea râului Abrud în Arieş. La mijlocul secolului al XVIII-lea localitatea avea 5.400 locuitori, cea mai populată din zona montană a Transilvaniei, având mai multă populaţie decât oraşe ca Alba Iulia sau Târgu Mureş.
     A fost izvorul de naştere al unei răscoale în 1618. Toamna anului 1759 este momentul unei alte răscoale  lichidate în 1761. Incidentul din 24 mai 1782 la Târgul de Primăvară din Câmpeni  a fost semnul izbugnirii răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan. Pretextul a fost faptul  că s-a interzis desfacerea unei băuturi moţeşti numită  mediu, cât şi a vechilor nemulţumiri ale populaţiei româneşti acumulate de-a lungul timpului. Pentru evenimentele care au urmat au  fost stabilite pagube de  8.700 florini  şi  la condamnarea cu condamnarea la moarte a octogenarului Dumitru Todea alături de ceilalţi 18 ţărani.

1.1.3 Localitatea Avram Iancu
Comuna Vidra de Sus este locul naşterii lui Avram Iancu, liderul român al revoluţiei tansilvănene  din 1848, parte a Primăverii Popoarelor ce-a cuprins întreaga Europă. Se naşte în 1824 în satul Inceşti pe cursul Arieşulului  Mic. Studiază dreptul la Cluj Napoca, urmând să aibă un rol  important  în desfăşurarea evenimentelor  menţionate mai sus. Îşi doarme somnul de veci la Baia de Arieş, actualmente în judeţul Hunedoara, începând cu data de 10 septembrie 1872  în urma unei ceremonii impresionante. Necrologul marelui transilvănean, simbol al Apusenilor din ,,Telegraful român", menţionează  : ,, viaţa lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieţii noastre naţionale".
   Punctul central al comunei Avram Iancu (din 1924) este Casa Memorială dedicată revoluţionarului paşoptist. Aceasta păstreză în mare parte din clădirea construită de tatăl său la mijlocul secolului XIX, restul fiind refăcută fidel după schiţele originale. Păstreză documente şi obiecte din timpul vieţii sale şi aminteşte de atmosfera unui timp arhaic.

1.1.4 Localitatea Horea
     Este atestată în 1733 şi este situată în NV judeţului Alba, fiind formată din 15 sate de tip montan. Denumirea acesteea a avut mai multe variante de-a lungul timpului în acte oficiale : Arada, Gura Arăzii, Rada (Radac), Albac-Arada, Fehervolgy-Arada. A primit denumirea Horea în memoria acestui revoluţionar transilvănean în  1968, când  intră în raza teritorială a judeţului Alba, în urma reorgănizării teritoriale. Aşezare istorică şi una dintre cele mai importante a Munţilor Apuseni.
     Aici se naşte Horea (Vasile Ursu Nicola) în 1731 în satul Arada. În locul casei natale care a rezistat până în preajma Primului Război Mondial se afla Casa Memorială  refăcută în 1984. Este situată în prezent pe dealul satului Feriget la 3 km de Horea , ca şi consemnare istorică a 200 de la revoluţia condusă de acesta împreună cu Cloşca şi Crişan. Lângă aceasta Cercul Cultural al Învăţătorilor din Albac au construit un monument de marmură care să amintească de el.
     Această localitate  mai este cunoscută  din prisma patrimoniului spiritual reprezentat de vechea biserică ortodoxă. Aici în fiecare an se organizează la mijlocul lunii august ,,Festivalul Lemnului" ce se desfăşoară şi în Mătăşeşti. Este cunoscut în ţară, cât şi în lume pentru Dâmbul  lui Gâf.  Era locul îndrăgostiţilor unde se duceau departe de ochii lumii. Fostul primar al comunei Corneliu Olar având  iniţiativa să materializeze legenda ce circula în zonă, primind concursul necesar din partea meşterului popular Mateş Iosef.

1.1.5 Gorunul de la Ţebea
      Situat în satul Ţebea, parte a comunei Baia de Arieş din judeţul Hunedoara.  Este cunoscut ca şi un ,,Panteonul moţilor" din perspectiva importanţei avute în cadrul Răscoalei din 1784-1785. Gorunul (specie de ştejar de deal) este  vechi de 400 ani cu circumferinţa de 9 m aflat în satul Ţebea. De aici Horea ia chemat pe moţii iobagi la luptă. Acesta pentru a fi protejat de uscare şi putrezire în 1924 a fost legat cu cercuri de oţel şi a fost cimentat interiorul. În scopul dezvoltării coroanei, triunghiul arborelui a fost retezat  la înălţimea de 9 m, unde s+a dezvoltat o creangă laterală. Coroana a fost doborâtă la puternica furtună ce s-a abătut asupra regiunii în iulie 2005. Circulă varianta că ar fi plantat chiar de acesta. Aceasta a fost condusă de Horea împreună cu Cloşca (Ion Oargă) - născut în localitatea Cărpiniş în 1747 şi Crişan (Gheorghe Crişan sau Marcu Giurgiu)  - n 1733, satul Vaca) azi  îi poartă numele din comuna Ribiţa, judeţul Hunedoarea.
     Semnificaţia acestui loc sacru pentru moţii este amplificată de prezenţa în acest spaţiu  mormântul revouţionarului Avram Iancu.
     Accesul se face pe DN 75.

1.1.6 Localitatea Roşia Montană
     Are un trecut  ce ne defineşte  ca naţiune ce vorbeşte de o istorie de peste două milenii. Este situată în Valea Roşie, străbătută  de Râul Roşia bogat în minereul de fier. Denumirea provine de la exploatarea începută acum 2000 de ani. Este menţionată prima dată într-un document reprezentat de o tablă de ceară ce datează din 6 februarie 131 d. Cr. Este amintită de dinainte cuceririi Daciei de Herodot, Plinius Titus Livius şi este una dintre cele mai vechi localităţi în exploatarea metalelor preţioase din Europa.
     Printre ruinele fostei cetăţi Albumus Maior au fost descoperite locuinţe şi morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, inscripţii în limba greacă şi latină şi 25 de table de ceară. Tabla cu numărul XVIII reprezintă şi prima datare istorică. Cetatea  romană Albumus Maior se află  în apropierea exploatării miniere.
     Casele exploratorilor au fost distruse de către revoluţionarii lui Cloşca. În perioada revoluţiei din 1848 Avram Iancu l-a avut aici pe Simion Balint, unul dintre revoluţionarii cei mai devodaţi. De asemenea aici s-a născut Iulia Faliciu, soţia lui Bogdan Petricicu-Haşdeu şi mama poetei Iulia Haşdeu care s-au cunoscut la casa protopopului Simion Balint.
     Dealul Cetăţii este unul dintre cele mai importante mărturii istorice unde se găsesc galeriile şi puţurile fostelor mine romane. Muzeul Mineritului este instituţia care vorbeşte de istoria şi importanţa aurului în dezvoltarea zonei. Resursele aurifiere au şi atras pe romani şi austrieci, pe lângă frumuseţea naturii din această zonă. Acest teritoriu binecuvântat este din păcate şi acum ,,pândit" de străini. Acesta se află chiar în centrul comunei. Reprezintă  un loc care ce ne este mărturie a trecutului nostru. Ne aminteşte de cine suntem cu adevărat. În centrul comunei mai este şi Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial  amplasat în 1925 în memoria eroilor din război, având înălţimea de 4 metri. Este alcătuit dintr-un  postament de beton , pe care se înalţă  soclul şi obeliscul în formă de piramidă cu terminaţie cu 3 cruci. Pe faţada monumentului este scris : ,,1914+1918/ Închinare lui Dumnezeu/ Cinstire eroilor neamului. "

1.1.7 Târgul de Fete de pe Găina
     Sărbătoarea populară are loc pe vârful Găina situat în partea centrală a lanţului muntos al Carpaţilor Occidentali cu 1486 m. alt. A fost atestată în 1816 şi se desfăşoară în duminica cea mai apropiată de Sărbătorirea Sfântului Ilie, fie pe data de 20 iulie în mod tradiţional. Pe stil vechi (cel iulian ) se ţinea în prima duminică după Sărbătoarea Sfântului Petru şi Pavel. Localnicii cred că numai aici pe Muntele Găina o cununie aduce noroc şi fericire. Tradiţia spune că aici veneau fetele de măritat cu zestrea , respectiv feciorii de însurat. Aici se făceau planuri de nuntă, dar în timp modernitatea şi-a pus amprenta asupra sa, devenind un ambasador de promovare a Apusenilor. Este un eveniment cunoscut în ţară, cât şi în lume, unde în prezent sunt păstrate în continuare tradiţiile şi folclorul românesc.

1.1.8 Peştera Urşilor
     Este una din cele 800 de peşteri din Munţii Apuseni. Întrarea în peşteră este la o altidutine de 482 m şi are o lungime de peste 1.500 metri cu localizare  în Munţii Bihor, judeţul Bihor. Este împărţită în două părţi, nivelul inferior de cca. 700 m este rezervaţiei ştiinţifică. Aceasta este amenajată modern pentru turism cu balustrate şi la intrare cu sală de aşteptare, bar şi stand de produse tradiţionale. Partea destinată vizitatorilor este împărţită în 3 galerii ce însumează 847 metri.
     Este una dintre cele mai bine conservate peşteri din România şi unică în Europa. Reprezintă un templu închinat  ursului de cavernă ,,Ursus Spelaeus" dispărut acum cca 15.000 ani. A fost descoperită de minerul artificier  Curta Traian în data de 17 septembrie 1975  în urma unei dinamitări la cariera de marmură. A observat un spaţiu gol la un moment dat. Le-a dat la o parte şi a realizat ce anume aflase. Legenda vorbeşte că a văzut ultimul exemplar de urs de peşteră. Se observă în prezent materializarea acestei întâlniri fabuloase  prin prezenţa a jumătate de urs ,,acoperit" de urme a trecerii timpului. Acolo s-a descoperit fosile  de capră neagră, ibex, leu şi hienă de peşteră. Una dintre galerii poartă numele lui Emil Racoviţă. Aceasta  din 14 iunie 1980 după amenajare şi electrificată a câştigat o celebritate rar avută de un obiectiv turistică.
     Accesul se face pe DN 76 Oradea- Deva şi DJ 763 Chişcău (14 km ).

1.1.9 Peştera Scărişoara
     Se localizează  în comuna Gârda de Sus , judeţul Alba. Adăposteşte cel mai mare gheţar din România. În istoricul ei se menţionează  şi numele lui Emil Racoviţă. O altă peşteră cu acest specific mai este Focul Viu.

     Munţii Apuseni pe lângă patrimoniul său natural, cultural şi spiritual reprezentat de numeroase biserici şi mănăstiri de lemn,ce-au făcut parte  din  lupta pentru păstrarea ordotoxismului şi unităţii lor. Frumuseţea naturală a acestei zone a fascinat pe mulţi străini, fie turişti care întâlnesc această ,,ţară" minunată . Rezervaţia Naturală Apuseni, Piatra Cetii  fie a cheilor Tecşeştilor, Cheile Turzii, plus multe alte destinaţii mai puţin cunoscute ce încântă vizitatorii la tot pasul şi oferă posibilitatea  activităţilor de a petrece timpul liber în natură.
     Comuna Arieşeni este o staţiune de interes naţional unde se practică sporturi de iarnă, în special schi. Se organizează în comună  în luna februarie  Festivalul Zăpezii de la Arieşeni. Are căutare în rândul turiştilor şi în timpul verii, nu doar în anotimpul hibernal.

1.2 Legendele moţilor
     Munţii Apuseni sunt bogaţi în legende, aurul fiind  în centrul acestora. Elementul aurifier este prezent în vâlve, iele sau legat de Muntele Găina. Minerii bătrâni vorbesc de mină că ar avea propria viaţă. În acestea se găseşte o fiinţă , vâlve ce are rolul de a proteja mina. Poate apărea sub diverse forme  în personificării cum ar fi pisica neagră, fata frumoasă, bătrâna, copil sau moşnegi. Se spune că acestea dacă se supără pe mineri cere tribut uman, în special cei care nu le ia în considerare. Se aude că au fost ortaci care s-au îndrăgostit şi dacă spuneau ceva legat de asta puteau să moară. Mulţi nu mai s-au întors din mină, fie care le-au văzut sau au furat şi nu au avut parte de acesta.
     Legenda spune că nu poţi vedea dansul ielelor din noaptea de Sânziene decât printr-un ban găurit de aur, altfel înnebuneşti. Sunt variante  în care deasupra lui s-au văzut flăcări. Locul unde acesta nu mai apare se spune că mina aceea nu mai vrea să-i fie exploatat aurul din ea. Ia chemat şi încă îi cheamă căutătorii de aur, în ultimii ani procesul limititându-şi amploarea. Blestemul dacic al aurului pus de regele Decebal şi Zamolxis care pedepseşte pe cel care înstrăinează aurul de acolo îşi are rolul său. Acest fapt este perceput în realitate în sensul despinării dintre ei după ce a demarat proiectul de la Roşia Montană ce ,,bântuie" România de mai mulţi ani.O altă legendă se leagă de naşterea comunei Roşiei Montane  când o femeie care păştea caprele fiind într-o zi la Chernic din masivul Cârnic (unul din munţii care ar putea fi afectaţi în proiectul menţionat anterior), cunoscută ca şi Cotronţa ce ar fi descoperit un bulgăre de aur. 
     Morajiniţele sunt fiinţe ce se spun despre ele că se dau peste cap şi se tramsformă într-un animal asemănător unei veveriţe care fură laptele de la vaci. Pot fi văzute de localnici creaturi şi vedenii în jurul fostelor mine.
     Holoangării sunt localnici care se ocupau clandestin de exploatarea aurului  apar în poveştile celor din zonă. Din satul Buciul este şi Lina Marichi singura femeie care a lucrat şi pensionat de la o mină aurifieră. În zona Abrudului, dar nu doar aici se vorbeşte de comori de aur îngropate mai ales după promulgarea legii 244/1947 privind cedartea către BNR a aurului. În aceeaşi notă este cunoscut faptul că unul dintre cei mai bogaţi locuitori ai Daciei Romane, guvernatorul Cotilus Bruda a fost ucis de fiul lui Decebal.
    Povestea despre Stânca deturnată este o legendă ce vorbeşte de puterea factorului inuman în făurirea acestui loc binecuvântat. Liniştea de care este înconjurată aceasta n-a fost tot timpul. Acum se aude numai freamătul  vântului şi tălăngile de la grumazul vitelor, unde cândva erau lupte crâncene şi  întunecate. Pământul acesta era stăpânit de căpcăuni cu un ochi în frunte cunoscuţi ca ciclopi, zâne sau uriaţi. Acele vremuri demult apuse au păstrat vie legenda unui voinic mândru cum rar este întâlnit. Umbla noaptea şi ziua, la un moment dat  fiind prins acolo la ceasul înserării. A rămas la adăpostul sihlei de brad de pe deal. În faţa focului aprins de acesta, razele lunii care au cuprins muntele au născut zâna acelei păduri. A avut grijă de el , ca apoi să se nască între ei o iubire curată. Voinicul era un uriaş. Zânele şi uriaşii nu se înţelegeau, însă ei s-au îndragostit. Se temeau fiecare în parte, ea că ar putea fi nimicită, având şi puterea să îl atragă. Bătrânul său tată după cele auzite a început să-l caute pentru ai despărţi. A întâlnit-o pe poteca pădurii şi a străpuns-o cu sabia. A fost clipa când Duimnezeu s-a supărat şi s-a risipit liniştea. Atunci a trimis îngeri cu săbii de foc. A urmat ceva asemănător cu Sfânta Înviere cu bătrânul uriaş preschimbat în piatră soartă avută şi de ceilalţi de care era însoţit.
     Tânărul a rămas împietrit de durere cu fata  în braţe în timp ce avea lacrimi pe faţă şi cu privirea înălţată spre cer. S-au prefăcut în piatră nedespărţiţi pentru totdeauna. Le macină intemperiile vremii cum ar fi zăpada şi căldura. Câteodată se abat trăznete precum  un ecou al acelui timp străvechi. Dacă vrei să ajungi la trupul lor trebuie să parcugi văi, poieni şi pâlcuri, dar merită, că te cutremuri în faţa măreţiei lor. Se mai desprind pietre şi cad, încât  locuitorii se tem.
     De asemenea mai sunt cunoscute legende legat de existenţa  acestor uriaşi care aruncau stângi şi pietre aruncate de pe un mal pe altul. Monumentele naturale Piatra Corbului între Dealul Câlnic şi Dealul Cetăţii se află o formaţiune geologică numită Piatra Despicată. Este formată dintr-o stâncă imensă  separată de sol şi cu o compoziţie a rocii neîntâlnită în acele locuri. Legenda spune că ar fi fost scăpată acolo de un uriaş ce o transporta pe braţe peste Munţii Apuseni cu mii de ani în urmă. 
     Una din legendele importante ale Apusenilor este cea a Muntelui Găina care menţionează aurul ca element definitoriu la baza formării acestei zone şi naţiuni. Acestea deşi nu pot fi verificate, creează un cerc magic al acestei ,,ţări" şi vorbeşte  de un timp pierdut în negura timpului şi credinţe pe care treptat suntem tentaţi să le uităm. Putem  face asta cu uşurinţă, dar puterea acestor fiinţe  îşi vor face în continuare prezenţa.

1.3 Tradiţii şi obiceiuri
     Zona Munţilor Apuseni este reprezentată de un patrimoniu cultural de excepţie. Teritoriul a fost locuit de strămoţii noştrii  acum două milenii, apoi vatră  a apărării românismului care au lăsat moştenire tradiţii străvechi şi un folclor ce caracterizează această zonă. Spaţiul spiritual din această parte a Carpaţilor este la înălţimea trecutului  şi importanţei  în istoria naţională.

1.1.10 Tradiţii străvechi
     Aceasta  este  o zonă  în care dacii şi-au dezvoltat civilizaţia şi prin urmare aspecte al vieţii lor spirituale se regăsesc în ritualurile şi ceremoniile din prezent. S-au păstrat puţine obiceiuri în cadrul unei modernităţi în care pare că uităm cine suntem şi în ce direcţie vom continua.
     Făşangii este o variantă locală a căluşarului care se păstreză în Cetatea din judeţul Alba, respectiv în Ştremţ, fie Geomal. Are loc în zilele premergătoare Paştelui. Este un spectacol ciudat asociat  cu un ritual  păgân cu influenţe creştine. Ceata  se adună cu o săptămână înainte după ce ţin post şi se pregătesc sufleteşte. Voinicii satului se adună în pădure sub îndrumarea celor care au mai efectuat ceremonialul la rândul lor. Stau izolat în locuri ştiute numai de ei unde timp de şapte zile consumă doar apă şi vegetale. Membrii se constumează în fiinţe alegorice iar trupul lor este învăluit de fâşii de pânză în diferite culori. Conducătorul cetei este ,, preotul" şi poartă după acesta un buştean  legat cu lanţ dus ca un trofeu cât şi ca un rival supus şi  înlanţuit. Printre membrii se numără oficiantul ceremonialului.preoteasa şi mutul. După iniţiere totul culminează cu o seară dinaintea Sfintelor Paşti.
     Sunt la încălţări legaţi de zurgălei şi  în mâini diferite bucăţi de lemn. Coboară pe una din uliţele satului şi execută în faţa unui public un dans plin de extaz şi frenetic în care predomină săriturile ca şi cum ar imita coregrafic zborul. La un moment dat  în care fiinţele alegorice reprezentate de animale par a fi îmblânzite cu ajutorul toiagului. Sunt momente de nemişcare urmate de o dezlănţuire sălbatică ce arată  alternanţa vieţii şi a morţii. Unul dintre momentele importante este cel al împerecherii simbolice cu fiinţa  ce reprezintă principiul feminin. Singurul ce are acest privilegiu este preotul. Mimează actul sexual şi oficiază un ritual păgân în timpul căruia scoate sunete asemănătoare unor incantanţii magice. Este înzestrat cu un falus de lemn şi face gesturi excentrice. Ceremonialul se consumă fără cuvinte, în timp ce scoate doar zgomote de satisfacţie. La final fac o baie simbolică cu rolul de  a se purifica undeva în vale şin taină. Se îndreaptă spre un loc ştiut doar de ei unde îşi îngroapă măştile şi obiectele de care s-au slujit. La final spectatorii le dăruiec ,,actorilor"  bani care sunt adunaţi în cutii de metal, apoi participă la ospăţul ceremonial. Ritualul are funcţie religioasă şi mistică, puţin modernizat  spre final.
     Prăgşorul este un alt obicei care se mai practică doar în comuna Bistra din judeţul Alba. Legenda spune că acest obicei a fost adus de Petru Aron, Episcopul  Greco-Catolic  de Blaj. În timpul comunismului s-a renunţat pe alocuri, dar a fost protejat în de Biserica Ortodoxă . Ceremonia acestuia este cuprinsă între Joia Mare şi Duminica Tomii denumită popular şi Paştele Mic.
     Iniţial se constituie o ceată de 6-12  crai, tineri necăsătoriţi după ce s-au pregătit sufleteşte prin post şi prin Sfânta Spovedanie la primele ore ale Joii Marii la biserica din sat. Ziua următoare se instalează în curtea bisericii unde toaca şi turnurile vor rămâne până a doua zi după Paşte. Vinerea cu ocazia Prohodului Domnului şi până după înconjurarea  Bisericii cu Sfântul Epitaf care semnifică puterea în mormânt a Domnului Iisus Hristos, toaca este păzită de crai îmbracaţi în haine militare  şi înarmaţi cu suliţe. Se succed  la păzirea acesteea la fiecare 10 minute la ordinul ,,comandatului". Continuă să o păzească  zi şi noapte , pentru a evita furtul ei şi a nu pierde onoarea organizării  în favoarea celor care reuşesc  să-l fure. Joacă rolul de soldaţi romani de la mormântul Domnului. Ei anunţă Învierea pe uliţele satului. Joacă şi udă  fetele nemăritate din fiecare casă şi îndeamnă bărbaţii să bea o gură de ţuică tradiţională.
     Vergelatul este un obicei venit în pregătirea unei nunţi. În Ajunul Anului fetele nemăritate şi cu gând să facă o familie se adună într-o casă unde gazda pregăteşte 7 farfuri. În acestea se pun o bucată de pâine, un pieptan, un pahar, cărbune, oglindă, bani, respectiv este goală. În funcţie de alegere aşa va fi şi cel cu care se va mărita. Cine va alege farfuria pe care nu este nimic atată faptul că nu se va mărita anul care urmează. Colindul de la Mogoş, zonă situată în Bazinul Depresionar al Munţilor Trascău, se desfăşoară în preajma sărbătorilor de iarnă.
     Căluşarii din localitate Vinţu de Jos, parte a ansamblului ,,Vinţana" duc această tradiţie mai departe. Au câştigat  festivalul ,, Cultură pentru Cultură" , fiind invitaţi după aceea la ,,Festivalul Ţărilor Dunărene" desfăşurat în Ungaria şi ,,Festivalul  Obiceiuri şi tradiţii Transilvănene" de la Cluj Napoca, ajungând să organizeze propriul festival ,, Mărie, dragă Mărie".
     Santadrei este o divinitate geto-dacă pe care creştinii au suprapus-o cu Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României. Noaptea de Santadrei  (29-30 noiembrie) reprezintă ciclul de înnoire a timpului care se suprapune  peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu formarea vinului în butoaie la popoarele tracice. Păstrează numeroare urme precreştine.
     În zonă tradiţia lemnului are un loc esenţial în continuitatea şi în armonie  cu natura. În acest sens are loc la jumătatea lunii august ,,Ziua Lemnarilor de la Mătăşeşti".
     Zona este propice organizarii şi  altor manifestări culturale cum ar fi :
   - ,,Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii de la Vinerea" organizat de Primăria Consiului Popular Cugir  organizat în luna august ;
   - Festivalul Naţional de Tradiţii şi Obiceiuri Populare ,,La Porţile Apusenilor" organizat în luna mai de Consiliul Judeţean Alba ;
   - Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac ;

1.1.13 Zona folclorică
     Apusenii ca şi folclor reprezintă o zonă de referinţă  care a îmbogăţit repertoriul naţional cu melodii de muzică populară, mai ales cu mesaj patriotic. În cântecele promovate din acest spaţiu se evocă lupta românilor şi identitatea noastră. Acestea sunt interpretate de nume mari ale folclorului românesc cum ar fi Nicolae Furdui Iancu, Ionuţ Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu, acestă listă putând continua cu cei născuţi acolo, dar nu neapărat. Sunt comunităţi rurale care mai păstrează tradiţia costumului popular de o frumuseţe aparte, asemenea celor cel poartă.
     Veta Biriş este un alt nume important care a făcut remarcat dansul fetelor de la Căpâlna, situată în partea nordică a Podişului Transilvaniei pe malul Târnaveri Mici în judeţul Alba. Aparţine comunei Jidvei şi de numele căreia se asociază un dans de grup al femeilor. Originea şi vechimea sunt necunoscute, aproximativ la mijlocul Evului Mediu,  transmis până în secolul XX  din generaţie în generaţie. A fost scos la lumină în 1948 de Stana Biriş, o învăţătoare din Galaţi. ,,Purtata fetelor de la Căpâlna" este transmisă fetelor încă de la 4-5 ani. Poate fi dansat de acestea fără  limită de vârstă, dar să nu fie măritate. În prezent numărul a scăzut la 10 după ce între 1977-1985 erau peste 70 de dansatoare. S-urile descrise de dans sugerează un infinit restrâns, cum susţine  profesoara de matematică  Maria Lebadus sau pur şi simplu etalarea frumuseţii feminine.
     Celebritatea acestui dans a făcut să fie folosit de Jay-z ca sample din partea vocală a melodiei ,,Purtatei fetelor de la Căpâlna" în melodia ,, Murder Excellence"  în 2011.

     Bibliografie :
   1. Site-ul Wikipedia
   2. www.welcometoromania.ro
   3. www.clubapuseni.ro cu următoarele articolul ,,Făgaşii de la Cetatea-spectacol sau spectacol de iniţiere"
   4. www.muntii-apuseni.eu
   5. www.digi24hd.ro
   6. www.hunedoara.djc.ro
   7. www.realitateatv.ro
   8. Articolul ,,Aurul, vâlve şi blesteme. Legende despre comorile din Munţii Apuseni."de pe site-ul proiectului I think outside the box
   9. Ion Ruse Abrudeanu (1870-1934) din Abrud-Sat, publicist şi om politic, autor al volumului  ,,Calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit"
  10. Articolul ,, Fetele de la Căpâlna-o tradiţie căreia nu-i cunoaştem originea." de pe site-ul revistei www.instilulmeu.ro scris de Anca Antofie
  11. Proiectul ,,Pe urmele poveştilor din munţi" derulat de către Asociaţia Arta tradiţională şi finalizat prin realizarea unei culegeri de poveşti din Munţii Apuseni intitulată ,,Poveşti, povestiri şi legende din munţi" la iniţiativa profesorului de Limba Română Daniel Tiutiu cu articolele ,, Făşangii de la Cetatea-spectacol sau ritual de iniţiere scris de acesta şi ,,Poveste despre Stânca Deturnata" culeasă de elevul Hărăstăşan Alin.
  12. Articolul ,,Munţii Apuseni, izvor nepângărit de tradiţii şi folclor" de Roxana Pop din ziarul Clujul Liber din 23 ianuarie 2014
  13. Articolul ,,Căluşarii din Vinţu de Jos, laureaţi ai marilor concursuri şi festivaluri folclorice" , 2012 în  ziarul Unirea fondat în 1891
  14. Articolul ,,Legende şi adevăruri despre viaţa aurarilor din Munţii  Apuseni" de profesorul pensionar Eugen Ursu din Alba Iulia.
   

vineri, 14 februarie 2014

Noaptea, decorul unei alte lumi

( lecţia iubirii )

    Motto: Totul se naşte în urma unui vis filtrat de ochii noştrii din noapte ! ...

1. Pasul tău în visul meu

     Îmi spuneam  că totul s-a derulat preţ de câteva secunde, ceva între mirajul unui vis şi realitate. Este definit de graţia tipic feminină cu un parfum avut şi după trezire. Sunt de ajuns, căci readuce flacăra la vechea ardere. Scânteea îşi frânge repede zborul său, dar care în rătăcirea sa poate aprinde focul. Nu pot să uit frumuseţea definită de sublim din ochiul amprentat de oniric.
     Îmi amintesc că era un foc în jurul căruia mai mă regăseam doar eu. Eram mai mulţi, dar noaptea îi alungase, ceea urma să fac cât mai curând la rândul meu. Am adormit sub impresia umbrei flacării acestuia, momentul când ai apărut în vis. Pasul tău tulbura taina nopţii, ochii tăi aveau ceva din delicateţea razei de lună. O prezenţă ce n-o puteam definii, aspect valabil şi acum.
     Noaptea în care mi-ai apărut printre imagini şi stări, aparent a rămas undeva în uitare. Ai revenit şi mi-ai spus că eşti tu, un nume dintr-o constelaţie de stele, să observ că pe bolta universului meu va mai apărea una din acestea.
     Am rămas uimit, am depus umbre dintr-un vis într-un cuvăr uitat undeva în colţ.
     Nu realizam nimic, doar mă simţeam ca într-o furtună ce nu mai fusese de mult în viaţă. A trecut şi  s-a luminat cerul când am văzut steaua indicată ce ardea pe cerul meu. M-am apropiat cu teamă.
     Am redevenit pietonul visului spunându-mi că n-a fost vis, tu erai şi v-a trebui să urmez lumina ei. Am înţeles.
     A urmat deschiderea cuvărului. Am putut să te cunosc, nu erai parte a unui vis, eram prizonierul unui somn. Ai trecut pe lângă mine, conştientă că retina ochiului interior ce nu se închide nici o clipă va acea să te reţină.
     Trebuia să te recunosc, fiind în camera sufletului meu, neacceptând vreun  refuz.
     O lacrimă a apărut pe obraz, gândindu-mă la străina aceea. Eram intrusul şi tu miracolul necesar. Ai pus cheia la vedere, dar în orbirea mea n-am văzut-o. Am deschis camera şi mă urmăreai discret, ştiai cine sunt. Ai apărut mai reală, când mă descopeream.
     Îmi spui : eu eram şi voi fi tot timpul, atunci când ai nevoie, fie simt nevoia ... eşti un suflet complicat, pe care voi încerca să ţi-l  aflu. Mă bucur că ecourile noastre s-au intersectat în decorul nocturn. Mă simt şi acum cuprins de acel ceva nedefinit.
     Am tăcut.
     Să fie dragostea? Sentimentul acesta să ne cucerească, uniţi de lacrima ta izvorâtă dintr-un munte al universului meu?
     Mi-ai spus simplu după un moment de tăcere că  DA!
     A fost clipa când totul a căpătat un sens şi am putut avea acces la strălucirea stelei cu numele tău. Ziua îmi vorbeşte ecoul şi mă luminoasă raza de soare! Am realizat că străluceşti mai intens şi devii mai frumoasă din momentul când floarea iubirii a început să înflorească în suflet. Ai continuat să mă veghezi , chiar şi după rătăcire, pentru ca în scurt timp să fac parte din lumea ta şi invers.
     Nu mai îmi doresc ceva.
     Mă simt privilegiat când raza ta se opreşte pe suprafaţa apei pe care barca mea alunecă zi şi noapte  sunt în siguranţă de lumea ce vrea să mă rănească, căci sărutul tău amprentează decorul meu.
     Îţi mulţumesc pentru răbdarea avută pînă când te-am recunoscut. Ce a părut ieri vis astăzi s-a conturat ca fiind real, pentru a-mi schimba viaţa.
     Vei rămâne  steaua mea ce mă va călăuzi, având meritul să salvezi umbra a ceea ce credeam că este parte a oniricului. Trăiesc ceva magic.
     Cerul uneori lăcrimează şi-mi vorbeşte de tine, când aş vrea să ştii că sunt lângă sufletul tău minunat.

2. Înţelegerea trecutului

Îmi  înţelegeam viaţa incomplet până când a avut loc impactul  dintre visul în care ai apărut, unde eram străin rătăcit
în cercul său existenţial. Ai trecut cu firesc pragul spre planul terestru. Ai fost rănită  când mi-ai cunoscut universul. Lacrima lăsată a fost un pas esenţial să mă regăsesc.
Am avut revelaţia vieţii, admirându-ţi puterea să mă poţi înţelege. După momentul întâlnirii plin de uimire , de ambele părţi. A urmat furtuna şi drumul iniţiatic al vieţii. Mă gândesc că poate suna puţin ciudat ca la vârsta din timpul prezent să trăiesc asta, dar aceasta este exprimarea potrivită miracolului trăit. N-am să pot definii toate acestea.
Înţelegi acest fapt că ne-am putut intersecta într-un spaţiu infinit? Ai putea, am putea să conştientizăm magia ce ne-a înnnobilat drumul cu trandafiri? Desigur produc sângerări care înţelese par a fi doar o desfăşurare a timpului  între două borne puse de noi.
Ai reuşit să mă faci să-mi înţeleg trecutul cu bune şi rele!
Trăiam din obsesie şi aşteptare uneori prost înţeleasă, motiv din care te puteam pierde. Au rămas, sigur vor mai rămâne umbre, fără de care n-aş putea privi răsăritul solar. Mă hrăneam şi sufeream  involuntar cu imagini aparente ale lumii în care mă vedeam, posibil şi  mâine un străin.
Ai putut să mă schimbi cu doar câteva cuvinte, să-mi stergi  din minte clipe de coşmar. Am înţeles că erau doar nişte păreri ce mi le fabricam. Mă speriam de ceva imaginar, ce descria un proces ce intră în logica lucrurilor.  Exprimarea vieţii în cursul ei lin la mine devenea un sfârşit intermadiar  al lumii.
Obsesia îmi ajunsese religie, intrând  într-o biserică ce nu-i înţelegeam simbolurile şi graiul. Aprobam şi urmam gesturile făcute de cei din jurul meu.
Nutream un egoism ce mă ucidea legat de înţelegere a femeii şi a lumii care era greşită. Am găsit o parte din răspunsurile căutate.
M-ai coborât de pe un piedestal. Trebuie să fiu eu cu adevărat, în locul măştii. Am înlăturat-o mult mai uşor  decât credeam, însă trebuie să accept că au rămas urme pe chip, în suflet, ca şi mentalitate. Ai asistat când am rămas fără aceasta, încurajându-mă să merg mai departe. Mi-ai spus că va fi bine, daca voi continua la fel am să îndepărtez pe toţi de lângă mine.
Mi te-ai alăturat, mi-ai arătat calea unde pot fi mai puţine umbre, având şansa să spun că aş reuşi să-mi văd calea mai aproape de strălucire. Aceasta poate fi luminată doar de lună şi stele şi ziua de soare, respectiv udată de plânsul cerului, ce rămâne la fel de plină de taine.
N-aş putea da o definire puterii tale asupra mea sau să te caracterizez în câteva cuvinte. Acestea îşi pierd sensul, dacă aş dori să te conturez, asemenea unui scuptor antic. Mi-ai îndepărtat umbrele şi demonii existenţei prin faptul că m-ai ascultat, cât şi faptul că te pot face fericită. Alteori nu trăieşti cele mai plăcute experienţe, avînd puterea de-a mă ierta.
Mi-ai dat lecţii de viaţă, spunând-mi cu înţelepciune unde am greşit, deşi erai afectată. Ai fost şi eşti pregătită să-ţi găseşti timp să-mi dai un sfat, pe care  poate îmi era teamă să îl cer altuia. Trăiesc cu privilegiu că te cunosc, sperând faptul ca felul meu, uneori stângaci să te ajut să depăşeşti obstacolele.
Îmi dau seama că uneori am o naivitate şi grabă care ar putea să te rănească, luptând cu mine să nu mai îţi greşesc. Nu meriţi şi nimeni nu are dreptul să aducă prejudicii, altul să le primească. Îţi mulţumesc pentru tot, cu preţuirea pe care o am faţă de tine . Mai ştiu în aceeaşi timp că oricând  de puternice şi trainice ar fi umbrele şi păcatele trebuie să continui. Sunt conştient că mă înţelegi. Ne-am descoperit într-un  timpul şi context al vieţii noastre în procesul depăşirii acelui moment dificil.
M-ai făcut să-mi înţeleg  trecutul. Aş vrea ca efortul meu să nu fie ucis de inocenţa maladivă şi perspectiva acestui ataşament reciproc.
Mă înclin !...

3. Manifestările  iubirii

Mă  întreb cine a făcut primul pas, primul gest important ? Cine a dorit să ne cunoaştem mai mult decât în aparenţă? Cine a deschis uşa sufletului prima dată ?
Întrebările anterioare sunt într-un fel retorice, căci tu ai făcut primul gest de apropiere din proprie iniţiativă. Îţi mulţumesc că ai avut  puterea să mă  înţelegi. Recunosc că sunt o persoană introvetită şi greu de înţeles pentru cei din jurul meu.
Ai reuşit să mă faci să mă cunosc  mai profund, să fac paşi  spre mine. Ai putut să ,,renunţi" la sine, făcând mai mult decât făcuse o altă femeie, cred că şi dincolo de hotarul zilei de mâine.
Ai deschis uşa sufletului, lăsând acolo greutatea lacrimii venite din adevăratele trări. A fost prima manifestare a iubirii de mai târziu.
A urmat cunoaşterea dintre noi.
Primele acte ale geloziei au desemnat trecerea la alt plan a ceea ce trăiam. S-a născut acest sentiment al iubirii în tăcere, fără a observa nici unul dintre noi acest moment magic. Această furtună, cum a părut la început s-a transformat într-o ploaie lină. A intervenit după ce mi-ai cunoscut ambele chipuri moştenite de la Ennius. Nu conştientizam  iubirea  pe care mi-o purtai. Eram superficial şi inconştient  de ce anume trăiam până într-un moment tensionat. Spuneam că ţin la tine, la care mi-ai  spus că mă iubeşti, acesta fiind un punct zero. Au urmat diverse lecţii prin care  m-am redescoperit şi  involuntar te-am rănit.
M-ai învăţat  să te iubesc şi să învăţ să nu deschid uşi numeroase, ci doar câteva sunt de ajuns.  Am înţeles că nu trebuie să mă risipesc în cele patru zări, fiind nevoie doar să recunosc oamenii vitali în viaţă.
Am trăit revelaţia că nu trebuie să  fi  înconjurat de extaz pentru a fi fericit. Episoade din cursul existenţei tale mi-au spus că fericirea constă în bucuria de-a mai trăi o zi. Nu-i cazul să proiectez planuri măreţe, căci altfel pierd sensul zilei de astăzi.
Faptul că mi-ai spus de evenimente nu tocmai plăcute am înţeles să mă bucur de clipă. Mi-ai ,,recomandat" să mă accept aşa cum sunt de fapt.
Ai  forţa uneori  inumană să mă înveţi lecţii pe care ar fi trebuit să le fi ştiut. Te admir că-mi spui de anumite conduite în viaţă, iubire, fie să mă raportez cum trebuie la  femeie. Faci asta nu pentru a ,,beneficia"  în mod direct de cunoştinţele obţinute, ci să-mi fie bine când voi întâlni alte provocări ale vieţii.
Faptul că mă înţelegi, că mă iubeşti aşa cum n-ai mai făcut până acum mă face să mă simt privilegiat.
Ştiu că te iubesc la fel de mult şi că-mi pasă de tine. Faci parte din mine. Realizez că viaţa  fără să te  fi cunoscut era mai săracă.
Stările şi gesturile făcute de noi sunt dincolo de cuvinte. Energia care ne uneşte nu are nume, noi spunându-i  în felul nostru pe nume. Nu găsesc definiţia potrivită a stadiului în care mă aflu şi a miracolului că te cunosc.
Mi-ai cerut să găsesc un cuvânt pe care să ţi-l atribui, unul necunoscut de altcineva, respectiv pe care nu îl voi mai folosi. N-am găsit o asemenea structură lingvistică, ci unul auzit şi de alte urechi, dar ai dat o altă dimensiune.
Faptul că ai făcut anumite gesturi faţă de mine m-au schimbat. Manifestările făcute până în prezent am convingerea că vor fi şi în viitor, pentru care îţi mulţumesc din suflet.
Vreau să ştii că te voi iubi mereu şi că ai un loc special în sufletul meu. M-ai învăţat să te iubesc, să apreciez femeia, simbolul vieţii pe pământ.
Aş  putea spune atâtea cuvinte care s-ar reduce la tăcere şi înţelegere a noastră în parte , cât şi-a realităţilor avute în experienţa proprie.
Te admir pentru tot ce faci, în a mă regăsi pe deplin.

4.Naşterea unui nou orizont


Facem atâtea incursiuni zilnic, încât uităm ce-am făcut  acum câteva zile. Trăim paradoxal într-un timp ciudat, căci o singură clipă ne poate schimba esenţial

De ce trăim clipa aceea şi ne aflăm la momentul potrivit sau nepotrivit? 
Răspunsul corect din perspectiva mea este că viaţa trimite semnale, pentru a ne arăta ce avem mai important în viaţă.
Am trăit recent un alt moment de revelaţie în care dimensiunea clipei a cunoscut acea magie datorită căreia viaţa a aflat o altă întorsătură, de această dată fericită. N-am să mă întreb de raţiunea care a guvernat acel ceas din seară, doar mă bucur că ne-am întâlnit.
Rătăceam  într-un univers neînţeles de cei din jurul meu. Eram în interiorul sentimentului de abandon, până când ai apărut. Fapt datorat unei întâmplări într-un fel, dacă aş privi în aparenţă. Cred că a intervenit ca urmare a cunoaşterii sinelui mai profund. Sunt la începutul devenirii spirituale.
Am învăţat că dincolo de aspectul material, vital existenţei noastre, latura spirituală este la fel de importantă. Totul începe cu tine însuţi şi să fi împăcat cu ceea ce faci.
Trăiesc încă o dată, dar de această dată cu mai multă intensitate puterea să merg mai departe. Am aflat un nou orizont , libertatea într-o formă sublimă. N-am dorit să te dezamăgesc, implicit şi pe mine.
Sunt creaţia ta în definitiv şi sper că am să-ţi răsplătesc iubirea în egală măsură. Îmi dau seama şi mă simt ales că te cunosc, că ne iubim, tradus printr-un sentiment ce are în sine o dimensiune spirituală.
Spun cu lucitidate că mi s-a revelat un orizont neştiut, datorită actului involuntar că m-ai ,,forţat" să mă regăsesc. Gelozia născută firesc şi devenită vizibilă în urma inconştienţei mele.
Te preţuiesc pentru tot ce faci, răsplata ar fi să evoluez cât mai mult. Îţi mulţumesc, simţind că nu vei uita nici o clipă că te iubesc la rândul meu, posibil mai  mult decît credeai. Am ajuns la concluzia că am învăţat să te iubesc la o intensitate aşa cum nu m-aş  fi gândit.
Ştii  şi tu că aş putea să spun mai mult  decât am menţionat aici. Povestea noastră nu poate cuprinde cuvinte, ci doar trăiri şi sentimente cunoscute doar de noi. Sentimentul asociat miracolului pe care îl trăim l-am tradus prin iubire, deşi poate nu este neapărat adecvat. Ştiu că îmi pasă de tine şi automat mi-am luat o obligaţie faţă de mine însumi. Preţuirea reciprocă ce ne uneşte  este o definire şi-un resort fundamental fără de care viaţa n-ar avea aceeaşi parfum.
Nu pot găsi un final la acest manifest al iubirii, aşa cum n-ar vrea nici unul dintre noi. Evoluăm pas cu pas spiritual şi acest aspect este cel mai important
Te preţuiesc pentru tot ! ...

25 decembrie 2013 / 15 ianuarie 2014

sâmbătă, 8 februarie 2014

Lumea unui pictor suprarealist

                                                                       Motto : Voi pleca
                                                                                                                  fără să privesc pe nimeni.
                                                                                                                  Cineva mă va plânge poate,
                                                                                                                  cineva o să-şi ascundă un zâmbet ...
                                                                                                                         ( Veronica Deac)

Viaţa şi familia

     Arta este a doua natură a noastră  după ce-am reuşit să dobândim puterea de a făuri uneltele. Nicolae Iorga spunea că ,,Arta e în natură sau în sufletul nostru? Acolo şi numai acolo unde  se confundă , şi numai acolo... Arta dă tuturor şi rămâne totuşi întreagă". S-a dezvoltat treptat, culminând cu secolul XX, în care a parcus mai multe etape  într-o perioadă scurtă de timp. 
     Spaţiul românesc a fost locul unde s-au născut oameni de cultură şi artizani de artă remarcabili, cu rezonanţă la nivel european şi mondial . Această tradiţie continuă. Se remarcă pe plan naţional, dar nu este o condiţie primordială, ca numele său să fie recunoscut cu o anumită contribuţie în  istoria artei. Se derulează  diverse proiecte în care sunt ,,restituiţi" memoriei colective artişti care au rămas necunoscuţi publicului. Tudor Octavian, publicist şi scriitor, prin proiectul ,,Pictori români uitaţi",  a scos la lumină maieştrii ai culorii care fuseseră daţi uitării. Sunt prezentaţi  artişti plastici de pe ,,parcusul" secolului XX.    S-au  pierdut pe ,,drumul" societăţii  aflate în criză, a numeroase talente indiscutabile. Fenomenul este amplificat la perceperea artei în general.
      Un astfel de artist  care a avut privilegiul să aibă sufletul de român şi neşansa de-a se naşte într-un context nefast dezvoltării capacităţii, respectiv a  recunoaşterii valorii artistice  este pictorul Dan Grigorescu. Se naşte la  27 octombrie 1964, la Craiova  în plin comunism, o perioadă în care exprimarea prin artă era mult limitată  de sistem. Acesta nu este singurul obstacol în calea afirmării sale,  ci şi  faptul că era din provincie constituia un impediment  pentru  destinul său artistic. Termină  Liceul de Matematică - Fizică Carol I din oraş. Intră  la medicină, de unde  este  exmatriculat în primul an, având ca motivaţie faptul că avea rude fugite în Australia.
     La vârsta de 20 ani realizează un tablou ce tratează percepţia lui despre maternitate. A fost momentul magic care  i-a transformat viaţa în culoare, determându-l să se caute pe sine în pictură. Îşi face singur pensulele, având spiritul de autodictat. A luptat pe baricade în timpul evenimentelor  din 1989 , dar este dezamăgit de situaţia instaurată în ţară. Simţea că nu se poate exprima în România şi alege să plece în străinătate. Din acel momemt a  început  aventura spirituală a vieţii sale, dar şi un obositor circuit locuri natale-occident. Se ambiţionează să cucerească lumea prin culoare.
     Primul popas îl face în Turcia,  apoi revine în ţară şi se înscrie la medicină, în  Bucureşti. Următoarea staţie în drumul său este Polonia, pentru a ajunge în Germania, având în posesie doar o lucrare asupra sa, evenimente ce  au loc în anii 1990-1991. Reuşeşte asta după ce trece pe jos graniţa. Cere azil politic, dar nu are dreptul la muncă. Timp de doi ani trăieşte din pictură, urmând să reia în 1994 drumul vestului. Pleacă cu autostopul din Germania, până în Franţa, apoi tranversează Spania, pentru a ajunge în Portugalia. Se stabileşte aici şi începe să vândă tablouri. În 1996 obţine finanţarea unicei sale expoziţii care este cu vânzare, ce se desfăşoară în acelaşi an între aprilie-mai. Prezintă o serie de lucrări de mari dimensiuni, dintre care trei dintre ele sunt expuse la Hotelul Hemilton, aflat în Portugalia. Este punctul de reper în viaţa sa artistică. Cunoaşte pe cineva în Portugalia din Malaga care deţine  mai multe tablouri.
     Trebuie să se întoarcă în ţară, pornind din nou spre tărâm spaniol. Alege varianta prin Iugoslavia, pentru a vedea Italia şi  arta acesteea , având ca repere Veneţia, Vaticanul, Florenţa. Autorităţile sârbe îi întrerupt incursiunea, confiscându-i banii, apoi îl închid o perioadă scurtă de timp, motivând încălcarea legii prin deţinerea ilegală de valută şi carnete emise în SUA. A fost eliberat cu interdicţia de-a mai intra pe teritoriul ţării. Rămas fără bani, a trebuit să se întreţină pictând  până la obţinerea unui loc de muncă.
      Revine în România unde se angajează ca bibliotecar la Universitatea din Craiova. Lucrează aici timp de zece ani, urmând în paralel cursurile  Facultăţii de Filologie - Engleză şi Dreptul . În anul 2000 se naşte fiul său. După câţiva ani o cunoaşte pe Simona care îi devine soţie, Gala lui, femeia care îi aduce stabilitate în viaţă, prezenţa ei fiind benefică picturii pe care o realizează acea perioadă. Rămâne în ţară până în 2010. Se căsătoreşte  şi se stabileşte în Spania.
     A reuşit să reunească cele trei imagini ale trepiedului existenţei : familia, evadarea din mediul sufocant şi libertatea.  Familia îi conferă o anumită stabilitate şi libertate, desi părinţii săi nu i-au  înţeles pasiunea. Uneori  percepea iubirea, ca şi închisoarea sufletului.  Libera gândire, cu tot ce implică aceasta nu a putut să i-o  interzică nimeni. Acestea vin in contrast cu meschinismul şi minciuna întâlnite în viaţă. Au fost destinaţi să se întâlnească, să refacă întregul unei lumi, parcă demult pierdută.
 

Un manifest redat prin culoare!

    S-a proclamat adept al suprarealismului, mişcare artistică iniţiată în literatură de Andre Breton, cunoscut scriitor francez care spune  despre prietenul său  Salvador Dali : ,, Probabil începând cu Dali, ferestrele minţii sunt larg deschise pentru prima dată.". Are o tehnică desăvârşită, reuşind să abordeze cu uşurinţă şi alte stiluri, decât cel menţionat.
     Important legat de înţelegerea sa ca artist este  de precizat  faptul că  a terminat  liceu  teoretic, cunoştinţele de matematică, fizică şi medicină, aducând un aport important în devenirea sa ca artist. Imaginaţia bogată este izvorul datorită căruia  redă lumii universul  plin de culoare, o prezentare a viziunii sale despre viaţă. Procesul de creaţie înseamnă proiectarea mintală a  imaginii pe care o dorea să o prezinte pe pânză. Etapa a doua este reprezentată  de ,,sevraj", din care nu trebuia să fie tulburat. Nu mai era nimic în jurul său, abandonându-se magiei unei alte sfere vreme de câteva ore, act al creaţiei ce  implică un consum psihic enorm. Iasă treptat din hipnoză, moment când contempla, pentru a contura ceea îşi propusese. Lucrările lui Dan Grigorescu tratează mai multe teme, având motive din care o  parte fiind întâlnite în  aproape în toate tablourile sale. Stâncile, apa, simboluri ce marchează cunoaşterea şi trecerea timpului, spiritualul  care se confundă cu misticismul formează spaţiul profunzimii lucrărilor. Încadrarea temelor operei sale ar putea fi următoarea :

    I. Muzica, el fiind un iubitor  şi  interpret în aceeaşi  măsură cu arta culorilor.  Cântă la chitară folk, rock  şi  blues, având şi un atestat în această artă. Preferă trupe ca Phoenix,  chitarişti cunoscuţi, printre care Carlos Santana, Eric Clapton, Mark Knopler ( apare în tabloul alăturat ) şi Gary  Moore. Prezintă în lucrări chitarişti, fie diversele sale forme de exprimare a muzicii. A găsit în acest fel forţa să depăşească momentele dificile prin care a trecut. Reprezintă o formă spirituală de a găsi esenţa vieţii.

     ,,Jazz" este una dintre  lucrările  complexe  în care apare femeia în ipostaza de muză, aici luând forma unei viori. Este înconjurată de magia muzicii simbolizată de o scară prin intermediul clapelor de pian. Totul este nuanţat de prelungirea  ,,cheii"  sol ce apare  la începutul unei partiturii. Nudul este dedublarea femeii ce pare cântând la instrumentul muzical menţionat anterior, sporind delicateţea specifică urmaşelor Evei, trimiţând cu gândul, ce cel care priveşte  tabloul, la actul dragostei prin intermediul erotismului. Culoarea albastră semnifică apa, implicit viaţa. 





II. Natura şi  omul sunt două din temele pe care se axează  pictorul Dan Grigorescu, astfel încât factorul uman îl completează pe cel natural. Implică cumoaşterea umană, chipul omului  oglindindu-se în profunzimea creaţiei.

    În tablou  alăturat  de factură  abstractă  se află simbolurile celor patru anotimpuri  în echilibrul naturii, aşa cum în viaţa noastră stările emoţionale şi întâmplările prin care trecem  se intersectează  într-un mod pe care uneori nu îl înţelegem. Aceste planuri ce se regăsesc în acelaşi cadru reprezintă  modul subtil care să marcheze dualitatea peisajului înconjurător.  Acesta mai poate fi înterpretat şi ca punctele cardinale, după care ne ghidăm, respectiv localizăm o zonă geografică. 
     O altă simbolistică este scurgerea  timpului, ea fiind reprezentată de prezenţa în decor a vegetalului şi aspecte din anotimpuri, ambasadori ai timpului. Alternanţa dintre culorile reci şi calde vorbeşte de ritmul vieţii.
     Printre lucrările sale se întâlnesc şi cele care abordează din perspectivă clasică natura în care  apar mai multe elemente care o formează, forme de relief ca un tot unitar, fie separat.



 Muntele este forma de relief care face parte, într-un fel  din codul său genetic, preluând în creaţie măreţia  şi tăria pictorului la întâlnirea intemperiilor vieţíi, rezistenta scăzând  în timp la procesul coreziunii.



      
,,Ponza" este viziunea în care se completează armonios cele două planuri. În partea stângă  construcţiile  indică faptul că insula este locuită. Cerul albastru simbolizează factorul natural, nuanţat de siluetele bărbatului şi femeii, dublat de imaginea stâncii ce aduce cu partea paternă a familiei. Alături se ridică o stâncă, accetuând  faptul că omul   s-a dezvoltat datorită mediului înconjurător. Este unul dintre  autoportrete, respectiv trupurile celor doi  pot reprezinta în altă cheie de interpretare metamorfozarea ultimei sale poveşti de iubire.
   
     Natura moartă şi portretele oamenilor respectă tradiţia, aducând propria viziune în prim plan.



  Este unul din dintre cele mai elaborate tablouri  în care se confirmă principiile suprarealismului.  Are mai multe planuri de înţelegere. Se observă influenţa lui Dali în abordare. Poate fi considerat autoportretul său de la bătrâneţe, un timp pe care nu l-a apucat din nefericire, pictorul Dan Grigorescu plecând din lumea noastră la  47 de ani, vârstă la care maturitatea artistică este în plină ascensiune. În continuarea ideii anterioare ar putea să fie percepută  şi o variantă a  capodoperei ,,Monalisa" a lui Leonardo Da Vinci. De perioada renaşterii din pictură este legat şi numele lui Michelangelo, datorită cupolei ce simbolizează Biserica Spirituală. În decor în partea de jos apare cosmosul prin reprezentarea planetetelor . Albastru care predomină în partea de jos şi elementul vegetatal devoalează  dimensiunea vieţii şi a timpului. Întâlnirea celor trei planuri  în jurul portretului bărbatului  revelează  existenţa  omului şi a celor trei perspective în care ni se arată. Starea existenţială  primordială  în care ne construim spiritual şi ne pregătim  pentru tranziţia călătoriei noastre pe lume. Aici ne desăvârşim, urmând mai tarziu sau mai devreme eternitatea.

   ,,Visul copilului"  este o lucrare de suflet care marchează un eveniment din viaţa pictorului. Prezintă femeia ca şi un mod  de cunoaştere, având puterea ca prin intermediul farmecului său să schimbe viaţa bărbatului. Scările din partea de sus  semnifică uneori dualitatea pasiunii sale care se îndreaptă spre Paradis, fie spre Iad  într-o manieră metaforică . Femeia este reprezentată  într-o lumină strălucitoare, predominând culorile calde  ce vorbesc de viaţă  şi frumuseţea ei. Factorul care îl personalizează este copilul. Acesta duce mai departe într-un fel lipsa afecţiunii materne  simţite de creatorul tabloului. Prezenţa unei mâini în  lacrima ce se prelinge din ochiul stâng  aparţin fiului său.
 ,,Fata Morgana"  este într-un fel lucrarea care vorbeşte cel mai bine de valorile suprarealismului  prezente  în opera sa. Poate fi percepută  din perspectiva  misticismului şi spiritualităţii. O altă temă  este a  înţelegerii omului, timpului  şi  societăţii. În partea superioară apare puterea divină  asupra lumii , pe care noi avem tendinţa uneori să o  materializăm. Deasupra mâinii  apare simbolic răstignirea lui Iisus Hristos. Factorul temporal-uman se reflectă în statuia faraonului, ce vorbeşte de un timp pe care acum îl descoperim, completat de o  piramidă în planul întepărtat. Amintesc de moştenirea şi iluminaţii acelor vremuri. Steaua  evreiască( a lui David)  şi semiluna mulsumană se manifestă prin diversitatea religiilor, cât şi un război al acestora. Lumea în care existăm se află în sine  într-un  conflict rece, în mijlocul unui joc al indiferenţei.  Scorpionul  ocultismului se referă la faptul că acesta şi Gala lui  sunt scorpioni dragoni, vorbind din punct de vedere astrologic . Cornul pare al unui inorog, dar corpul animalului este deformat, putând fi  cal sau măgar. În centrul imaginii centrale se află ochiul conştiintei ce ne urmăreşte prin gaura uşii. Se confundă şi se dezvoltă şirul Fibonacci  prin intermediul unui melc. Este  simbolul  cifrelor magice din budism, cât şi spirala timpului şi trecerea sa inevitabilă. Totul este într-un fel umanizat prin conturarea chipului  femeii. Imaginea ei devine simbol al pasiunii, în dreapta sa elementul vegetal, cît şi cel divin revelat prin alte imagini. Prezenţa  viciului prin intermediul ţigării deformează lumea prin ochiul drogatului, respectiv braţul bărbatului, arată puterea pe care o are  acesta în existenta noastră. Mai poate fi şi o reprezentare a mitului androginului, în sensul că păcatul şi puterea viciului nu alege bărbatul sau femeia. De altfel este pasionat de valorile budismului, hinduismului, cunoaşterea sa şi a lumii în care continuă să trăiască prin culoare.

 ,,Reloj de arena" , este una dintre cele mai impresionante lucrări ce tratează omul şi darul cunoaşterii cu care a fost înnobilat  acesta. Poate fi  interpretat în mai multe moduri. Primul plan al înţelegerii vine din traducerea denumirii - ,,Clepsidră" . Arată curgerea inevitabilă a timpului din clipa dăruită, având obligaţia  să o trăim. Duce inevitabil la moarte cu viaţa ce se soarbe din cupa îngheţată a infinităţii ţinute în mâini dominatoare de către Creator. Suntem  actori efemeri ai unei scene universale. Culoarea neagră care predomină semnifică spaţiul infinit în care ne regăsim fizic şi spiritual. Albul craniilor vorbeşte de partea osoasă care ne formează ca şi oameni care rămâne după ce viaţa se scurge din noi, evident cu urma lăsată de ceea ce facem în viaţă. Purtăm măşti, una priveşte batjocoritor, celelaltă fiind posomorâtă. Semnifică un anumit orgoliu şi învrângerea pe care uneori o suferim , când descoperim resemnarea. 
    Fluidul de culoare albastră care se transferă dintr-un craniu spre altul, simbolizează viaţa şi spiritul care circulă în noi prin intermediul  jocului  măştilor, neînţeles adesea. Este viaţa ce se pierde în ,,sinucideri interioare" şi  în trecerea firească a timpului.
     O altă cheie ar putea fi uniunea dintre bărbat şi femeie, acestea având dimensiuni diferite. Transferul este simbolizat de iubirea şi înţelegerea celor doi, respectiv de o nouă viaţă care  vine  în urma uniunii sexuale. Mâinile protectoare aparţin părţii paterne a familiei, aşa cu la rândul Său, Creatorul protejează universul creat de cei doi parteneri.

III. Latura spiritual - religioasă este una din modalităţile prin intermediul  căreia  ne raportăm la viaţă şi aspectele mistice ale ei. Această temă  în viziunea sa ocupă un rol esenţial. Redă evenimente din istoria creştinismului în mod  tradiţional, cât şi în maniera suprarealistă, cu aceeaşi desăvârşire. A vorbit prin pictură,  nu doar  despre  aspecte ale religiei în care s-a născut, ci şi legat de  celelalte  care  sunt răspândite în lume. Ar fi greşit să spunem că a tratat aspectul religios, mai degrabă valoarea spirituală de care este guvernat omul.




   Face parte din o serie de tablouri în care un subiect religios este tratat noncorformist, de altfel o manieră specifică suprarealiştilor, unde îşi face loc şi uşoara ironie. Foloseşte ca şi pretext episodul biblic  în care Sfântul Gheorghe ucide balaurul.  Prezenţa femeii  îmbrăcată sumar  este tocmai pentru a atrage atenţia aupra lenjeriei intime, decât subiectul în sine. Poate fi interpretată şi ca o materializare a ispitei, pe care am fost obişnuiţi să o percepem doar spiritual, fie să nu acceptăm realitatea cu luciditate. Balaurul  înlocuit de dragon este ucis simbolic de suliţa unui bărbat. Ideea de luptă împotriva a ceea ce este rău este amplificat de prezenţa lui Yoda, personaj dintr-o cunoscută franciză ,,Star Wars"  , care a intrat în cultura contemporană. Acesta reprezinţă înţelepciunea, asemenea călugăriilor tibetani. De asemenea apar mai multe fiinţe fatasmagorice care vorbesc de viciu, răspândit in lume. Drogul la acesta are o altă dimensiune, decât cea aparentă şi cunoscută.  Apa indică factorul tulbure care ne afectează existenţa  în mod direct.

       Este una dintre lucrările  în care se reflectă viziunea pictorului despre creştininism. Pune în acelaşi cadru mai multe episoade de la Creaţie la Răstignire. Momentul Facerii Lumii poate fi simbolizat de soarele ce răsare în spatele zidului, ce semnifică  într-o anumită măsură o îndepartare de la adevărate valori morale. Adam şi Eva stau pe un glob terestru, cu rădacinele  pomului ce par a se întinde, decât să patrundă în sol, aşa cum ar fi fost normal. Vegetaţia din jurul lor redă frumuseţea Grădinii Raiului.
     Culoarea roşie a pomului cunoaşterii vorbeşte de păcat, ispită şi pasiune. Planurile reprezentate de vegetaţie  se întâlnesc undeva la mijloc, locul întâlnirii  a doi  şerpi, în timp ce alte două asemenea animale târâtoare  ispitesc primi oamenii. Ne spune  într-un fel că păcatul nu aparţine numai Evei, ci face parte din fiecare din noi. Fereastra din spatele lor este o chemare la cunoaştere. Dă  spre marea vieţii  în care am fost aruncaţi după ce am păcătuit. Coroana pomului îl reprezintă  pe însuşi Dumnezeu. Noi suntem Creaţia Sa. Trupul răstignit a lui Iisus Hristos, se dezvoltă din Creatorul Suprem, oferind perspectiva faptului că a creat din cuvânt  lumea şi pe noi, respectiv pentru  a ne izbavi din păcatul în care am căzut. Ne-a oferit spre sacrificiu pe  Fiul Său. Răstignirea nu este pe o cruce, ci pe un zid simbolic, dincolo de care uneori nu mai putem vedea. Lipseşte sângele şi  umbra trupului Său  ne avertizează asupra păcarelor prin care îl răstignim zilnic. O altă lucrare de referinţă este ,,Cina de taină",  realizată  într-o altă manieră, decât cea tradiţională.


IV. Nudul este forma de elogiere a frumuseţii şi enigmei femeii în pictură. Acesta începe să fie vizibil de la clasicii renaşterii. Botticelli a consacrat nudul prin ,,Naşterea lui Venus" (cca 1484) .  Această perspectivă s-a păstrat până în secolul XX, când Amedeo Modigliani a prezentat corpul feminin sub altă formă considerată în acei ani prea îndrăzneaţă.



    Aceasta se confundă cu natura. Prezintă femeia ca simbol a vieţii. Enigma reprezentată şi factorul feminin ce redefineşte lumea în sine.
    
    Realizările acestui artist care  stăpâneşte cu desăvârşire arta culorii nu a fost recunoscut  în ţară. Ca el poate sunt mai mulţi. În cazul său a lipsit un document care să ateste studii  în domeniu. A fost un pretext, căci se observă clar că valoarea nu ţine de o anumită diplomă. Calitaţile artistice sunt înnăscute, studiul avansat  doar dezvoltă aceste capacităţi. Este de remarcat că perioada de vârf este  în preajma anilui 1996,  când a fost şi unica expoziţie, ocazie cu care le-a vândut aproape în totalitate. Perfomanţa anterioară, cât şi faptul că lucrările sale îmbogăţesc colecţiile particulare din SUA, Brazilia, Spania, Germania sau Anglia, completează o carte de vizită dorită de orice pictor. Maturitatea  a atins-o în mod firesc în ultimii ani, însă timpul nu mai a avut răbdare.
     Cred cu tărie că opera lui  Dan Grigorescu  merită să fie cunoscută, respectiv recunoscută ca atare   de către cei din breaslă în România, al cărei nume a dorit să-l ducă mai departe. A reuşit să creeze în ciuda unor obstacole, fiind  autodictat. A luptat să se impună într-un mediu impropriu artei şi după ce a luptat în 1989, a cunoscut  realitatea unei societăţi în tranziţie. A ales să plece în incursiuni spre occident , pentru a-şi  găsi locul său pe lume.
     Iubirea l-a transformat şi l-a definit cu adevărat. Şi-a întins aripile, ca o cupolă protectoare, fără să ţină  seama că în avântul său spre infinit a preluat toate grijile altasiene. Greutatea apăsa pe fragilitatea penelată, imensa formulă newtoniană.  Un Icar care în loc de aripi de ceară, şi-a făcut aripi de vis  către nemărginit, însă un vânător neîndurător i-a tăiat  într-o primăvară zborul. Lasă în urmă traiectoria zborului frumos şi tragic în acelaşi timp. În  libertatea  sa a crezut că nu mai simte această povară, dar a pierdut în lupta cu  timpul.
     Ultimele lucrări sunt din 2010, continuându-şi călătoria astrală a visului său începând cu data de 22 martie 2012, în oraşul Malaga, răpus de boală. Ne-a lăsat o moştenire de care trebuie să ne îngrijim şi să o facem cunoscută, aşa cum îşi dorea acesta.
     Ţin să îi  mulţumesc Simonei Grigorescu, pentru că prin intermediul ei am reuşit să cunosc acest pictor al profunzimii şi naturii umane. Acelaşi gest îl fac şi  în  cazul  celor  care şi-au adus aportul la realizarea acestui  material. Este  sursa tuturor acestor informaţii din acest articol. Rămâne o personalitate pe care nu o pot pune în valoarea în totalitate prin acest demers de preţuire. Reprezintă  continuarea  altor demersuri către recunoaştere, fie ea şi postumă.
     Ar fi putut să spună mai mult, respectiv visul său trebuie să se înplinească, chiar dacă nu mai se aud paşii în decorul vieţii  fizice, aidoma cum făcea acum câţiva ani prin munţi ! ...
      Închei cu versurile Veronicăi Deac, care a avut şi aceasta un destin dramatic. Reprezintă un testament liric, cât şi completarera poemului de la început:
,,Nu voi lua cu mine mare lucru.
Cântecul păsărilor negre
şi al neliniştii
pe care voi nu aţi simţit-o.
Cântecul bucuriilor vieţii
nu pot să-l povestesc decât
acelora care
ştiu ce-i suferinţa
şi cunosc cântecul sevei
în nopţile de primăvară. "


8 februarie 2014,  Simona  Grigorescu şi Evolet  Ennyus