Motto : Voi pleca
fără să privesc pe nimeni.
Cineva mă va plânge poate,
cineva o să-şi ascundă un zâmbet ...
( Veronica Deac)
Viaţa şi familia
Arta este a doua natură a noastră după ce-am reuşit să dobândim puterea de a făuri uneltele. Nicolae Iorga spunea că ,,Arta e în natură sau în sufletul nostru? Acolo şi numai acolo unde se confundă , şi numai acolo... Arta dă tuturor şi rămâne totuşi întreagă". S-a dezvoltat treptat, culminând cu secolul XX, în care a parcus mai multe etape într-o perioadă scurtă de timp.
Spaţiul românesc a fost locul unde s-au născut oameni de cultură şi artizani de artă remarcabili, cu rezonanţă la nivel european şi mondial . Această tradiţie continuă. Se remarcă pe plan naţional, dar nu este o condiţie primordială, ca numele său să fie recunoscut cu o anumită contribuţie în istoria artei. Se derulează diverse proiecte în care sunt ,,restituiţi" memoriei colective artişti care au rămas necunoscuţi publicului. Tudor Octavian, publicist şi scriitor, prin proiectul ,,Pictori români uitaţi", a scos la lumină maieştrii ai culorii care fuseseră daţi uitării. Sunt prezentaţi artişti plastici de pe ,,parcusul" secolului XX. S-au pierdut pe ,,drumul" societăţii aflate în criză, a numeroase talente indiscutabile. Fenomenul este amplificat la perceperea artei în general.
La vârsta de 20 ani realizează un tablou ce tratează percepţia lui despre maternitate. A fost momentul magic care i-a transformat viaţa în culoare, determându-l să se caute pe sine în pictură. Îşi face singur pensulele, având spiritul de autodictat. A luptat pe baricade în timpul evenimentelor din 1989 , dar este dezamăgit de situaţia instaurată în ţară. Simţea că nu se poate exprima în România şi alege să plece în străinătate. Din acel momemt a început aventura spirituală a vieţii sale, dar şi un obositor circuit locuri natale-occident. Se ambiţionează să cucerească lumea prin culoare.
Primul popas îl face în Turcia, apoi revine în ţară şi se înscrie la medicină, în Bucureşti. Următoarea staţie în drumul său este Polonia, pentru a ajunge în Germania, având în posesie doar o lucrare asupra sa, evenimente ce au loc în anii 1990-1991. Reuşeşte asta după ce trece pe jos graniţa. Cere azil politic, dar nu are dreptul la muncă. Timp de doi ani trăieşte din pictură, urmând să reia în 1994 drumul vestului. Pleacă cu autostopul din Germania, până în Franţa, apoi tranversează Spania, pentru a ajunge în Portugalia. Se stabileşte aici şi începe să vândă tablouri. În 1996 obţine finanţarea unicei sale expoziţii care este cu vânzare, ce se desfăşoară în acelaşi an între aprilie-mai. Prezintă o serie de lucrări de mari dimensiuni, dintre care trei dintre ele sunt expuse la Hotelul Hemilton, aflat în Portugalia. Este punctul de reper în viaţa sa artistică. Cunoaşte pe cineva în Portugalia din Malaga care deţine mai multe tablouri.
Trebuie să se întoarcă în ţară, pornind din nou spre tărâm spaniol. Alege varianta prin Iugoslavia, pentru a vedea Italia şi arta acesteea , având ca repere Veneţia, Vaticanul, Florenţa. Autorităţile sârbe îi întrerupt incursiunea, confiscându-i banii, apoi îl închid o perioadă scurtă de timp, motivând încălcarea legii prin deţinerea ilegală de valută şi carnete emise în SUA. A fost eliberat cu interdicţia de-a mai intra pe teritoriul ţării. Rămas fără bani, a trebuit să se întreţină pictând până la obţinerea unui loc de muncă.
Revine în România unde se angajează ca bibliotecar la Universitatea din Craiova. Lucrează aici timp de zece ani, urmând în paralel cursurile Facultăţii de Filologie - Engleză şi Dreptul . În anul 2000 se naşte fiul său. După câţiva ani o cunoaşte pe Simona care îi devine soţie, Gala lui, femeia care îi aduce stabilitate în viaţă, prezenţa ei fiind benefică picturii pe care o realizează acea perioadă. Rămâne în ţară până în 2010. Se căsătoreşte şi se stabileşte în Spania.
A reuşit să reunească cele trei imagini ale trepiedului existenţei : familia, evadarea din mediul sufocant şi libertatea. Familia îi conferă o anumită stabilitate şi libertate, desi părinţii săi nu i-au înţeles pasiunea. Uneori percepea iubirea, ca şi închisoarea sufletului. Libera gândire, cu tot ce implică aceasta nu a putut să i-o interzică nimeni. Acestea vin in contrast cu meschinismul şi minciuna întâlnite în viaţă. Au fost destinaţi să se întâlnească, să refacă întregul unei lumi, parcă demult pierdută.
Primul popas îl face în Turcia, apoi revine în ţară şi se înscrie la medicină, în Bucureşti. Următoarea staţie în drumul său este Polonia, pentru a ajunge în Germania, având în posesie doar o lucrare asupra sa, evenimente ce au loc în anii 1990-1991. Reuşeşte asta după ce trece pe jos graniţa. Cere azil politic, dar nu are dreptul la muncă. Timp de doi ani trăieşte din pictură, urmând să reia în 1994 drumul vestului. Pleacă cu autostopul din Germania, până în Franţa, apoi tranversează Spania, pentru a ajunge în Portugalia. Se stabileşte aici şi începe să vândă tablouri. În 1996 obţine finanţarea unicei sale expoziţii care este cu vânzare, ce se desfăşoară în acelaşi an între aprilie-mai. Prezintă o serie de lucrări de mari dimensiuni, dintre care trei dintre ele sunt expuse la Hotelul Hemilton, aflat în Portugalia. Este punctul de reper în viaţa sa artistică. Cunoaşte pe cineva în Portugalia din Malaga care deţine mai multe tablouri.
Trebuie să se întoarcă în ţară, pornind din nou spre tărâm spaniol. Alege varianta prin Iugoslavia, pentru a vedea Italia şi arta acesteea , având ca repere Veneţia, Vaticanul, Florenţa. Autorităţile sârbe îi întrerupt incursiunea, confiscându-i banii, apoi îl închid o perioadă scurtă de timp, motivând încălcarea legii prin deţinerea ilegală de valută şi carnete emise în SUA. A fost eliberat cu interdicţia de-a mai intra pe teritoriul ţării. Rămas fără bani, a trebuit să se întreţină pictând până la obţinerea unui loc de muncă.
Revine în România unde se angajează ca bibliotecar la Universitatea din Craiova. Lucrează aici timp de zece ani, urmând în paralel cursurile Facultăţii de Filologie - Engleză şi Dreptul . În anul 2000 se naşte fiul său. După câţiva ani o cunoaşte pe Simona care îi devine soţie, Gala lui, femeia care îi aduce stabilitate în viaţă, prezenţa ei fiind benefică picturii pe care o realizează acea perioadă. Rămâne în ţară până în 2010. Se căsătoreşte şi se stabileşte în Spania.
A reuşit să reunească cele trei imagini ale trepiedului existenţei : familia, evadarea din mediul sufocant şi libertatea. Familia îi conferă o anumită stabilitate şi libertate, desi părinţii săi nu i-au înţeles pasiunea. Uneori percepea iubirea, ca şi închisoarea sufletului. Libera gândire, cu tot ce implică aceasta nu a putut să i-o interzică nimeni. Acestea vin in contrast cu meschinismul şi minciuna întâlnite în viaţă. Au fost destinaţi să se întâlnească, să refacă întregul unei lumi, parcă demult pierdută.
Un manifest redat prin culoare!
S-a proclamat adept al suprarealismului, mişcare artistică iniţiată în literatură de Andre Breton, cunoscut scriitor francez care spune despre prietenul său Salvador Dali : ,, Probabil începând cu Dali, ferestrele minţii sunt larg deschise pentru prima dată.". Are o tehnică desăvârşită, reuşind să abordeze cu uşurinţă şi alte stiluri, decât cel menţionat.
Important legat de înţelegerea sa ca artist este de precizat faptul că a terminat liceu teoretic, cunoştinţele de matematică, fizică şi medicină, aducând un aport important în devenirea sa ca artist. Imaginaţia bogată este izvorul datorită căruia redă lumii universul plin de culoare, o prezentare a viziunii sale despre viaţă. Procesul de creaţie înseamnă proiectarea mintală a imaginii pe care o dorea să o prezinte pe pânză. Etapa a doua este reprezentată de ,,sevraj", din care nu trebuia să fie tulburat. Nu mai era nimic în jurul său, abandonându-se magiei unei alte sfere vreme de câteva ore, act al creaţiei ce implică un consum psihic enorm. Iasă treptat din hipnoză, moment când contempla, pentru a contura ceea îşi propusese. Lucrările lui Dan Grigorescu tratează mai multe teme, având motive din care o parte fiind întâlnite în aproape în toate tablourile sale. Stâncile, apa, simboluri ce marchează cunoaşterea şi trecerea timpului, spiritualul care se confundă cu misticismul formează spaţiul profunzimii lucrărilor. Încadrarea temelor operei sale ar putea fi următoarea :
,,Jazz" este una dintre lucrările complexe în care apare femeia în ipostaza de muză, aici luând forma unei viori. Este înconjurată de magia muzicii simbolizată de o scară prin intermediul clapelor de pian. Totul este nuanţat de prelungirea ,,cheii" sol ce apare la începutul unei partiturii. Nudul este dedublarea femeii ce pare cântând la instrumentul muzical menţionat anterior, sporind delicateţea specifică urmaşelor Evei, trimiţând cu gândul, ce cel care priveşte tabloul, la actul dragostei prin intermediul erotismului. Culoarea albastră semnifică apa, implicit viaţa.
II. Natura şi omul sunt două din temele pe care se axează pictorul Dan Grigorescu, astfel încât factorul uman îl completează pe cel natural. Implică cumoaşterea umană, chipul omului oglindindu-se în profunzimea creaţiei.
O altă simbolistică este scurgerea timpului, ea fiind reprezentată de prezenţa în decor a vegetalului şi aspecte din anotimpuri, ambasadori ai timpului. Alternanţa dintre culorile reci şi calde vorbeşte de ritmul vieţii.
Printre lucrările sale se întâlnesc şi cele care abordează din perspectivă clasică natura în care apar mai multe elemente care o formează, forme de relief ca un tot unitar, fie separat.
Muntele este forma de relief care face parte, într-un fel din codul său genetic, preluând în creaţie măreţia şi tăria pictorului la întâlnirea intemperiilor vieţíi, rezistenta scăzând în timp la procesul coreziunii.
,,Ponza" este viziunea în care se completează armonios cele două planuri. În partea stângă construcţiile indică faptul că insula este locuită. Cerul albastru simbolizează factorul natural, nuanţat de siluetele bărbatului şi femeii, dublat de imaginea stâncii ce aduce cu partea paternă a familiei. Alături se ridică o stâncă, accetuând faptul că omul s-a dezvoltat datorită mediului înconjurător. Este unul dintre autoportrete, respectiv trupurile celor doi pot reprezinta în altă cheie de interpretare metamorfozarea ultimei sale poveşti de iubire.
Natura moartă şi portretele oamenilor respectă tradiţia, aducând propria viziune în prim plan.
Este unul din dintre cele mai elaborate tablouri în care se confirmă principiile suprarealismului. Are mai multe planuri de înţelegere. Se observă influenţa lui Dali în abordare. Poate fi considerat autoportretul său de la bătrâneţe, un timp pe care nu l-a apucat din nefericire, pictorul Dan Grigorescu plecând din lumea noastră la 47 de ani, vârstă la care maturitatea artistică este în plină ascensiune. În continuarea ideii anterioare ar putea să fie percepută şi o variantă a capodoperei ,,Monalisa" a lui Leonardo Da Vinci. De perioada renaşterii din pictură este legat şi numele lui Michelangelo, datorită cupolei ce simbolizează Biserica Spirituală. În decor în partea de jos apare cosmosul prin reprezentarea planetetelor . Albastru care predomină în partea de jos şi elementul vegetatal devoalează dimensiunea vieţii şi a timpului. Întâlnirea celor trei planuri în jurul portretului bărbatului revelează existenţa omului şi a celor trei perspective în care ni se arată. Starea existenţială primordială în care ne construim spiritual şi ne pregătim pentru tranziţia călătoriei noastre pe lume. Aici ne desăvârşim, urmând mai tarziu sau mai devreme eternitatea.
,,Visul copilului" este o lucrare de suflet care marchează un eveniment din viaţa pictorului. Prezintă femeia ca şi un mod de cunoaştere, având puterea ca prin intermediul farmecului său să schimbe viaţa bărbatului. Scările din partea de sus semnifică uneori dualitatea pasiunii sale care se îndreaptă spre Paradis, fie spre Iad într-o manieră metaforică . Femeia este reprezentată într-o lumină strălucitoare, predominând culorile calde ce vorbesc de viaţă şi frumuseţea ei. Factorul care îl personalizează este copilul. Acesta duce mai departe într-un fel lipsa afecţiunii materne simţite de creatorul tabloului. Prezenţa unei mâini în lacrima ce se prelinge din ochiul stâng aparţin fiului său.
,,Fata Morgana" este într-un fel lucrarea care vorbeşte cel mai bine de valorile suprarealismului prezente în opera sa. Poate fi percepută din perspectiva misticismului şi spiritualităţii. O altă temă este a înţelegerii omului, timpului şi societăţii. În partea superioară apare puterea divină asupra lumii , pe care noi avem tendinţa uneori să o materializăm. Deasupra mâinii apare simbolic răstignirea lui Iisus Hristos. Factorul temporal-uman se reflectă în statuia faraonului, ce vorbeşte de un timp pe care acum îl descoperim, completat de o piramidă în planul întepărtat. Amintesc de moştenirea şi iluminaţii acelor vremuri. Steaua evreiască( a lui David) şi semiluna mulsumană se manifestă prin diversitatea religiilor, cât şi un război al acestora. Lumea în care existăm se află în sine într-un conflict rece, în mijlocul unui joc al indiferenţei. Scorpionul ocultismului se referă la faptul că acesta şi Gala lui sunt scorpioni dragoni, vorbind din punct de vedere astrologic . Cornul pare al unui inorog, dar corpul animalului este deformat, putând fi cal sau măgar. În centrul imaginii centrale se află ochiul conştiintei ce ne urmăreşte prin gaura uşii. Se confundă şi se dezvoltă şirul Fibonacci prin intermediul unui melc. Este simbolul cifrelor magice din budism, cât şi spirala timpului şi trecerea sa inevitabilă. Totul este într-un fel umanizat prin conturarea chipului femeii. Imaginea ei devine simbol al pasiunii, în dreapta sa elementul vegetal, cît şi cel divin revelat prin alte imagini. Prezenţa viciului prin intermediul ţigării deformează lumea prin ochiul drogatului, respectiv braţul bărbatului, arată puterea pe care o are acesta în existenta noastră. Mai poate fi şi o reprezentare a mitului androginului, în sensul că păcatul şi puterea viciului nu alege bărbatul sau femeia. De altfel este pasionat de valorile budismului, hinduismului, cunoaşterea sa şi a lumii în care continuă să trăiască prin culoare.
Fluidul de culoare albastră care se transferă dintr-un craniu spre altul, simbolizează viaţa şi spiritul care circulă în noi prin intermediul jocului măştilor, neînţeles adesea. Este viaţa ce se pierde în ,,sinucideri interioare" şi în trecerea firească a timpului.
O altă cheie ar putea fi uniunea dintre bărbat şi femeie, acestea având dimensiuni diferite. Transferul este simbolizat de iubirea şi înţelegerea celor doi, respectiv de o nouă viaţă care vine în urma uniunii sexuale. Mâinile protectoare aparţin părţii paterne a familiei, aşa cu la rândul Său, Creatorul protejează universul creat de cei doi parteneri.
Culoarea roşie a pomului cunoaşterii vorbeşte de păcat, ispită şi pasiune. Planurile reprezentate de vegetaţie se întâlnesc undeva la mijloc, locul întâlnirii a doi şerpi, în timp ce alte două asemenea animale târâtoare ispitesc primi oamenii. Ne spune într-un fel că păcatul nu aparţine numai Evei, ci face parte din fiecare din noi. Fereastra din spatele lor este o chemare la cunoaştere. Dă spre marea vieţii în care am fost aruncaţi după ce am păcătuit. Coroana pomului îl reprezintă pe însuşi Dumnezeu. Noi suntem Creaţia Sa. Trupul răstignit a lui Iisus Hristos, se dezvoltă din Creatorul Suprem, oferind perspectiva faptului că a creat din cuvânt lumea şi pe noi, respectiv pentru a ne izbavi din păcatul în care am căzut. Ne-a oferit spre sacrificiu pe Fiul Său. Răstignirea nu este pe o cruce, ci pe un zid simbolic, dincolo de care uneori nu mai putem vedea. Lipseşte sângele şi umbra trupului Său ne avertizează asupra păcarelor prin care îl răstignim zilnic. O altă lucrare de referinţă este ,,Cina de taină", realizată într-o altă manieră, decât cea tradiţională.
IV. Nudul este forma de elogiere a frumuseţii şi enigmei femeii în pictură. Acesta începe să fie vizibil de la clasicii renaşterii. Botticelli a consacrat nudul prin ,,Naşterea lui Venus" (cca 1484) . Această perspectivă s-a păstrat până în secolul XX, când Amedeo Modigliani a prezentat corpul feminin sub altă formă considerată în acei ani prea îndrăzneaţă.
Aceasta se confundă cu natura. Prezintă femeia ca simbol a vieţii. Enigma reprezentată şi factorul feminin ce redefineşte lumea în sine.
Realizările acestui artist care stăpâneşte cu desăvârşire arta culorii nu a fost recunoscut în ţară. Ca el poate sunt mai mulţi. În cazul său a lipsit un document care să ateste studii în domeniu. A fost un pretext, căci se observă clar că valoarea nu ţine de o anumită diplomă. Calitaţile artistice sunt înnăscute, studiul avansat doar dezvoltă aceste capacităţi. Este de remarcat că perioada de vârf este în preajma anilui 1996, când a fost şi unica expoziţie, ocazie cu care le-a vândut aproape în totalitate. Perfomanţa anterioară, cât şi faptul că lucrările sale îmbogăţesc colecţiile particulare din SUA, Brazilia, Spania, Germania sau Anglia, completează o carte de vizită dorită de orice pictor. Maturitatea a atins-o în mod firesc în ultimii ani, însă timpul nu mai a avut răbdare.
Cred cu tărie că opera lui Dan Grigorescu merită să fie cunoscută, respectiv recunoscută ca atare de către cei din breaslă în România, al cărei nume a dorit să-l ducă mai departe. A reuşit să creeze în ciuda unor obstacole, fiind autodictat. A luptat să se impună într-un mediu impropriu artei şi după ce a luptat în 1989, a cunoscut realitatea unei societăţi în tranziţie. A ales să plece în incursiuni spre occident , pentru a-şi găsi locul său pe lume.
Iubirea l-a transformat şi l-a definit cu adevărat. Şi-a întins aripile, ca o cupolă protectoare, fără să ţină seama că în avântul său spre infinit a preluat toate grijile altasiene. Greutatea apăsa pe fragilitatea penelată, imensa formulă newtoniană. Un Icar care în loc de aripi de ceară, şi-a făcut aripi de vis către nemărginit, însă un vânător neîndurător i-a tăiat într-o primăvară zborul. Lasă în urmă traiectoria zborului frumos şi tragic în acelaşi timp. În libertatea sa a crezut că nu mai simte această povară, dar a pierdut în lupta cu timpul.
Ultimele lucrări sunt din 2010, continuându-şi călătoria astrală a visului său începând cu data de 22 martie 2012, în oraşul Malaga, răpus de boală. Ne-a lăsat o moştenire de care trebuie să ne îngrijim şi să o facem cunoscută, aşa cum îşi dorea acesta.
Ţin să îi mulţumesc Simonei Grigorescu, pentru că prin intermediul ei am reuşit să cunosc acest pictor al profunzimii şi naturii umane. Acelaşi gest îl fac şi în cazul celor care şi-au adus aportul la realizarea acestui material. Este sursa tuturor acestor informaţii din acest articol. Rămâne o personalitate pe care nu o pot pune în valoarea în totalitate prin acest demers de preţuire. Reprezintă continuarea altor demersuri către recunoaştere, fie ea şi postumă.
Ar fi putut să spună mai mult, respectiv visul său trebuie să se înplinească, chiar dacă nu mai se aud paşii în decorul vieţii fizice, aidoma cum făcea acum câţiva ani prin munţi ! ...
Închei cu versurile Veronicăi Deac, care a avut şi aceasta un destin dramatic. Reprezintă un testament liric, cât şi completarera poemului de la început:
,,Nu voi lua cu mine mare lucru.
Cântecul păsărilor negre
şi al neliniştii
pe care voi nu aţi simţit-o.
Cântecul bucuriilor vieţii
nu pot să-l povestesc decât
acelora care
ştiu ce-i suferinţa
şi cunosc cântecul sevei
în nopţile de primăvară. "
