Perspective III -Omul contemporan si probematica comunicarii

     Omul este o fiinţă sociabilă şi avem nevoie să acorde şi-n egală măsură să primească afectivitate. Această latură face parte din noi ce se manifestă prin comunicarea verbală şi non-verbală, respectiv interacţiunea dintre noi. Ultimul aspect se află în bagajul nostru emoţional încă de la naştere pe care uneori îl abandonăm prin cunoaşterea de sine când alegem de bunăvoie singurătatea, dar niciodată pe plan mental nu suntem singuri. Avem nevoie genetic de anumite confirmări nu neapărat în planul întrebărilor fundamentale fără nici o legătură cu mitul lui Narcis. Suntem ,,construiţi” pentru empatizarea cu semenii noştri. Acest astepct întâlnit de la omul triburilor până la cel contemporan sub diverse aspecte ale realităţii şi prin intermediul artei născută în urma unei manifestări ale forului nostru interior.
      Această problematică a comunicării cunoaşte mai multe etape spirituale şi artistice sunt cele mai importante. Lumea începând cu secolul XVIII a cunoscut încă o ieşirea de sub un con de umbră o dată cu mişcările intelectuale, cum este Iluminismul, dar nu numai cu păcatele lor fireşti. Comunicarea, manifestările în/şi-n comportamentul nostru se schimbă radical începând cu revoluţia industrială prin care am avansat tehnologic, prea puţin şi spiritual în aceeaşi mod. Descoperirea curentului şi contribuţia lui în coditian, aparatul de fotografiat sau telefonul prin intermediul cărora comunicăm mai facil ne-a simplificat în bine viaţa sub raportul felului în care comunicăm. Electricitatea a avut prin comparaţie impactul şi revelaţia focului, un fapt necesar ,primodial omului. Telefonia a facilitat actul verbal al comunicării a doi oameni aflaţi la distanţă de doar câţiva zeci de metri la început, invenţie apărută în urma unei necesităţi imediate, respectiv fotografia adevenit modalitatea noastră de-a ne imortaliza mai realist pe noi şi secolul ce-l trăim.
      Atmosfera sfârşitului de secol XIX şi începutul celui următor, una romantică într-o lume în plină mişcare a unei Europe pe planul ideilor intelectuale şi prinsă în vârtejul noilor inovaţii, a Americii în plină ascensiune economică şi-a spiritului naţional şi-o lume nedescoperită privită ca şi exotică pentru europeni anunţa numai bine, nimic din ,,accidentele" trecutului. Situaţia se schimbă prin izbucnirea primului conflict major în Europa noului secol început promiţător, care mai apoi prin intervenţia americană a fost dus la dimensiunea sa mondială. Războiul este tipul de conflict de care vechiul continent nu era străin şi-n urma căruia şi-a stabilit statele din componenţă de-a lungul timpului,lucru întâmpla peste tot pe glob. Cele două cutremure spirituale aş spune c-au marcat în felul lor comunicarea dintre noi şi raportarea faţă de lume. Perioadele acestea în care au vorbit armele şi dialogul veritabil devenise practic apanajul marilor puteri pentru care naţiunile mai mici ca importanţă erau simple piese de schimb. Legat de acesta este regretabil că resursele folosite puteau ajuta societatea să evolueze,dar aşa s-a scris istoria cu destine sfâşiate şi generaţii sacrificate în lupte, apoi în reconstrucţie.
      Lipsa comunicării, o criză care a acaparat societatea contemporană îşi are rădăcina şi-n cele remarcate mai sus. Invenţiile au uşurat munca fizică şi-a scurtat mult distanţele dintre oameni, însă-n acelaşi timp din cauza acestui proces accelerat ne-am pierdut umanitatea în mare parte. Dezumanizarea aceasta constă în ruperea de tradiţionalism, de valorile noastre fundamendale. Denaturarea actului fotografiatului, ce-a fost o meserie în sine mult timp fie utilizarea neraţională uneori a noilor mijloace de comunicare în masă a adus la această abordare greşită, chiar a sensului de-a vedea noul secol. Nu mă refer la celebra frază a romancierului şi filosofului francez Andre Malruax ,,Secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc”, căci va fi cu siguranţă, poate al distrugerii de către noi când blestemul luciferic, acela de-a ne compara cu Creatorul. Omul din momentul în care a fost încoluit de maşinării a început să piardă ceva din spiritualitatea sa. Acest proces într-o anumită măsură a fost benefic, dar nu ştim unde să ne oprim în fuga noastră nebună în lupta pentru supravieţuire. Arta, mai precis printre altele şi filmul a devenit ecou al acestui proces, în special la Charlie Caplin, un om al timpului său. Acesta în cunoscuta capodoperă cinematografică ,,Timpuri noi” din anul 1936 unde joacă rolul unui muncitor ce se revoltă împotriva mecanizării muncii şi într-un fel al vieţii. Etapele ce-au urmat ne-a făcut să ne îndepărdăm treptat de valorile tradiţionaliste şi frumuseţea unui obiect pe care un om, apoi timpul îşi amprenta.
      Societatea de după cele două evenimente ce-au marcat secolul a fost schimbată din toate perspectivele care după reconstrucţie a cunoscut o viteză uluitoare a dezvoltării tehnologică şi informaţională. Începând cu apariţia primelor calculatoare până la ce este acum pe piaţă a fost decât un pas care printr-un mecanism complex poate stoca şi procesa informaţia infinit mult mai repede decât omul. Astazi ne ascundem în spatele monitorului şi suntem cine vrem neputând vedea adesea reacţiile celui ce ne răspunde la mesajul trimis. Lipsa contactului fizic şi vizual face din noi nişte roboţi departe de natura noastră sociabilă. Aici poţi să-ţi dai ce identitate vrei, astfel procesul depersonalizării este unul garantat. Strângerea aceea de mână, graba cu care mergem pe drumul vieţii fără a observa frumuseţea lumii ce ne-a fost dată să ne bucurăm de ea şi să apreciem lucrurile mărunte, dar vitale omului fac să ne rătăcim de noi. Valorile tradiţionalismului cu care au crescut generaţiile înaintea noastră sunt înlocuite de spaţiul virtual şi de superficialitate. Această tendinţă a acaparat aproape toate aspectele vieţii ajungând să nu mai ne recunoaştem.
      Omul ca şi orice alt organism şi-a format un sistem de apărare, în cazul nostru psihologia cunoscând noi culmi adecvate noilor provocări. Nu zic că acest salt este unul nepotrivit, dar parcă n-am fost pregătiţi. Obsesia bolnavă a lumii pentru informaţie, respectiv ocupării timpului muncii înlocuite de maşini face din noi nişte inapdataţi ai timpului nostru când uităm să ne punem întrebările esenţiale. Anii 80 au fost consideraţi ,,generaţia MTV” datorită isteriei provocate de postul de muzică, acum suntem alta ,,generaţia facebook”, epocă, dacă o pot numi astfel a dezumanizării. Vulgarul şi utilul sunt parte din acelaşi pachet, încât nu-i de mirare dacă avem de-a face cu acte ce par aparent nepotrivite cum ar fi sinuciderile sau alte aspecte ce ţin de această dependenţă de ceva artificial. Am pierdut undeva-n van obiceiul sănătos să savurăm o carte sau să ne delectăm ochii şi sufletul cu ceva frumos estetic,să căutăm un spaţiu de linişte sau să admirăm natura. Avem la dispoziţie spaţiul cybernetic care ne oferă răspuns la orice problemă.Am uitat fie nu mai avem puterea să discernem, să vedem în adevărata lumină avantajele, dezavantajele oferite de-un simplu click si internet. Problema esenţială este că viaţa noastră nu mai ne aparţine cu adevărat atâta timp cât ne lăsăm conduşi inconştient de ceva care ne face uneori rău.Adevărul este că suntem în secolul vitezei, însă paradoxul c-am rămas singuri. Iubirile şi adesea prieteniile ce apar în virtual şi dispar la fel fără să aflăm cine este acea persoană ce se ascunde... nu ştim cine este omul din spatele monitorului.
      Cred cu tărie că orice ar putea inventa omul, nimic nu poate să ne atingă desăvârşirea noastră. Trebuie fiecare dintre noi să privim din mai multe perspective această altenativă la realitate pentru a avea minte sănătoasă în corp sănătos. Oraşul şi această fugă ne face să devenim nişte marionete, nu mai putem rezistenţă la atacarea demnităţii noastre pe care n-ar trebui s-o ia cineva. Aş dori să închei cu o zicală de la Templul din Delphi ,,Păstrează armonia în toate”...