Motto: N-a fost să fie ultimul poem,
pentru că timpul nu ştie uitarea!...
pentru că timpul nu ştie uitarea!...
Cărările vieţii pline de rătăciri
îmi amintesc de tine
ca printr-un vis,
însă trăiesc un dureros abis
priveam
cerul mai tot timpul înnorat
cu patimi în gesturi,
noi
ce ne iubeam ca nişte nebuni
cu aceeaşi dorintă nestinsă,
încât te mai aştept
în clipa mirifică
înconjurat de eterna ploaie
care ne ocrotea
Prea puţine s-au schimbat,
decorul infinitului ce ne chema până ieri
acum cu alţi nori de ploaie
